De orice parte a Prutului ar fi, oamenii îi ştiu numele şi îi cunosc talentul. Nu o dată le-a adus zâmbetul pe buze şi le-a făcut inima să bată româneşte. În spatele faimei stau însă ore lungi de muncă şi harul cu care l-a dăruit Dumnezeu.

Avea numai câţiva anişori când a început să cânte pe la nunţi alături de tatăl său. "Zile întregi am cântat în stanişte, prin sate grele, am târâit doba în spate. Astea au fost zile grele. Îl rugam atunci pe Dumnezeu să ajung un om mare. Să ajung şi eu ceva", povesteşte Nicolae Botgros.

Erau opt fraţi la părinţi şi câştigurile prea mici pentru o familie atât de numeroasă. "Am strâns cărbuni de pe stradă, care erau zvârliţi de oameni, noi îi luam, îi alegeam , îi aduceam acasă şi făceam focul. Nu e nici o ruşine. Am trăit foarte greu. Haine n-am avut pe mine. Da aşa purtan hăinuşe unul de la altul. Ciuboţelele le încălţam pe rând. Care se duceau la şcoală, care la joacă", îşi aminteşte maestrul.

Dar Dumnezeu a avut ochi pentru micul băieţel care îşi căra toba în spate pe la nunţi. I-a hărăzit un talent cum puţini au, isteţime şi o mare putere de muncă. Acum are propriul studio de înregistrări, o orchestră a cărei faimă a trecut de mult graniţele Moldovei. Şi …muzica.

Pentru Nicolae Botgros, fiecare întâlnire cu publicul e o sărbătoare. Se pregăteşte ca în faţa unui examen. Şi atunci când urcă pe scenă, o face ca şi cum ar fi prima oară. "Lumea plăteşte să vadă un artist. Artistul are altă menire. Când ai păşit pe scenă e altceva. Scena cere eleganţă, cere sinceritate, seriozitate. Nişte lucruri care să îi rămână omului", consideră artistul.

Dar, pe lângă munca asiduă, succesul a mai avut un preţ. "Fiindcă , vorba ceea, un talent se iartă foarte greu. Pe lumea asta poţi ierta orice. Succesul omului nu-l poţi ierta. Şi un muzicant când nu are succesul altui muzicant…. nu-l iartă".

Are însă viorile, familia şi…lăutarii. Iar "Lăutarii" sunt şi ei ca o familie pentru el.

"Eu am impresia că el are 2 inimi. Una se odihneşte şi una munceşte. Şi se schimbă mereu. Aşa-i firea lui. Mulţi chiar se miră. Mulţi zic: Măi Nicolae, mai ai forţe? Da el zice: Parcă-i bine , OK”, povesteşte unul din membrii orchestrei, Cornel.

Aşa e. Maestrul Botgros nu oboseşte niciodată. Pentru că viaţa lui este cântecul, pe care îl adulmecă, îl ascultă, îl gândeşte, îl trăieşte. "Dacă nu eu, atunci cine?", se întreabă retoric Nicolae Botgros.