Colegiul Electorilor al SUA se reunește luni seara pentru a-l confirma pe Donald Trump președinte
Colegiul Electorilor al Statelor Unite, forumul care alege președintele SUA bazat pe rezultatele votului din fiecare stat american, se reunește luni seara pentru a certifica victoria republicanului Donald Trump, în condițiile în care există voci care cer electorilor să își schimbe votul, informează Agerpres.
eși surprizele sunt improbabile, reuniunea Colegiului Electorilor se anunță tensionată, mai ales că un grup de susținători ai candidatei republicane Hillary Clinton face presiuni asupra reprezentanților să voteze împotriva lui Trump, deși el este câștigătorul alegerilor din 8 noiembrie.
În sistemul electoral american este prevăzut că președintele american nu este neapărat candidatul care are cel mai mare număr de voturi la nivel național, ci este cel care obține majoritatea voturilor în Colegiul Electorilor, în funcție de numărul electorilor care îi revine fiecărui stat raportat la numărul locuitorilor. California și Texas sunt statele cu cele mai mare număr de electori, pentru că au și cea mai mare densitate a populației.
Afirmațiile agențiilor de informații americane cu privire la faptul că guvernul rus ar fi intervenit direct în alegerile prezidențiale în favoarea lui Donald Trump prin atacuri cibernetice și furtul corespondenței electronice a Partidului Democrat i-au determinat pe susținătorii lui Clinton să ceară electorilor să nu țină cont de votul de pe 8 noiembrie și să nu-l voteze pe Trump.
Colegiul Electorilor nu s-a opus niciodată rezultatului alegerilor. Însă s-a întâmplat de cinci ori în istoria SUA ca electorii să voteze cu un candidat, deși el nu a fost și câștigătorul votului popular.
Hillary Clinton a obținut cu aproximativ 3 milioane de voturi mai mult decât Trump, însă acesta s-a impus în statele decisive și a obținut 306 voturi în Colegiul Electorilor.
Pentru ca Hillary Clinton să fie declarată câștigătoare, așa cum ar dori democrații, 37 de electori ar trebui să voteze altfel decât locuitorii statului din care provin. Până acum un singur elector din Texas, Christ Suprun, a anunțat că nu va vota cu Trump. De asemenea, un grup de susținători ai lui Clinton, cunoscuți sub numele de "Electorii lui Hamilton", au anunțat că nu vor vota pentru Clinton, ci pentru orice republican moderat care l-ar înlocui pe Trump.
Strategia are puține șanse de succes. Delegațiile de electori sunt compuse în general din susținători ai partidelor, care în cazul republicanilor sunt uniți de opoziția față de o eventuală președinție a lui Clinton și nu există un consens cu privire la un candidat alternativ care să-l înlocuiască pe Trump.