Şi-au amânat călătoria de Crăciun! Regina Elisabeta și prințul Philip suferă de o răceală puternică
Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, în vârstă de 90 de ani, și prințul consort Philip, în vârstă de 95 de ani, și-au amânat miercuri călătoria de Crăciun, ambii suferind din cauza unei răceli puternice, a anunțat Palatul Buckingham, scrie digi24.ro.
„Regina și ducele de Edinburgh sunt foarte răciți, așa că au decis să nu călătorească astăzi la Sandringham”, a precizat palatul regal.
Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh în viață din întreaga lume, și prințul consort Philip își petrec de obicei Crăciunul la reședința lor de la Sandringham, Norfolk, în estul Angliei, scrie Agerpres.
Cuplul regal ar fi urmat să se deplaseze cu trenul între Londra și Norfolk, de unde s-ar fi deplasat spre reședința regală de la Sandringham.
Regina Elisabeta a II-a își onorează anual anumite angajamente și este ceva rar ca ea să-și anuleze deplasări din motive de sănătate, notează France Presse.
De curând, ea a trebuit însă să renunțe la anumite activități, la recomandarea medicilor. A delegat patronajul a 25 de organizații și asociații de binefacere, dintr-un total de 600, altor membri ai familiei regale până la sfârșitul anului.
În 2014, Elisabeta a II-a a avut 393 de angajamente oficiale și în 2015 — 341, potrivit presei britanice.
Ducele de Edinburgh a renunțat deja la o parte din sarcinile sale când a împlinit 90 de ani, în 2011.
Elisabeta a II-a a bătut în septembrie 2015 recordul celui mai longeviv monarh britanic — 63 de ani, șapte luni și două zile — deținut de regina Victoria, iar după moartea monarhului thailandez Bhumibol Adulyadej, în octombrie 2016, a devenit cel mai longeviv monarh în viață din lume.
De acum încolo, regina, care a sărbătorit împlinirea vârstei de 90 de ani la 21 aprilie 2016, va trebuie să respecte măsuri stricte „până la sfârșitul anului”, scria marți Daily News. Este acesta un pas spre abdicare? Cu siguranță nu, susțin experții. Stéphane Bern a explicat pentru Jours de France că „noțiunea însăși de abdicare ar pune în pericol respectul și prestigiul de care se bucură instituția monarhică britanică”. El a adăugat că Elisabeta a II-a nu va renunța la prerogativele sale regale: ea este regina Marii Britanii și va muri pe tron.