TENIS: Sportiva, Petra Kvitova, VA LIPSI circa șase luni
Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova va lipsi circa șase luni din circuitul profesionist, până ce rana de la mâna stângă, care i-a fost provocată de un individ care a încercat să o tâlhărească, se va vindeca iar sportiva își va recăpăta forța, a declarat miercuri chirurgul care a operat-o, citat agerpres.
Petra Kvitova, numărul 11 mondial, a fost rănită la mâna stângă, în timpul unui jaf produs la domiciliul său din orașul ceh Prostejov. Dubla laureată de la Wimbledon a fost rănită la cele cinci degete ale mâinii stângi, cea cu care ține racheta, fiindu-i atinși și doi nervi, în timp ce încerca să se apere de agresorul care a pătruns în locuință.
Medicii "au suturat tendoanele degetelor", în cursul unei intervenții chirurgicale care a durat 3 ore și 45 de minute, a explicat Karel Tejkal, purtătorul de cuvânt al jucătoarei.
"Când vorbim despre presiune (competițională) asupra mâinii, vorbim despre o perioadă de circa șase luni" înainte ca acest lucru să fie posibil, a afirmat, într-o conferință de presă, Radek Kebrle, medicul care a operat-o pe Kvitova.
"Este o sportivă tânără, sănătoasă... dar e totuși o rană destul de mare", a spus Kebrle, adăugând că toate degetele de la mâna stângă a jucătoarei au fost lovite când ea a apucat cuțitul agresoarei.
Înaintea declarațiilor medicului, purtătorul de cuvânt al sportivei indicase că operația a fost un succes, iar Kvitova este optimistă. Totuși, atât el cât și Women's Tennis Association (WTA) au dat de înțeles că viitorul jucătoarei în tenis este nesigur.
Kvitova anunțase, la începutul acestei săptămâni, că nu va putea participa la viitoarea ediție a Cupei Hopman din cauza un accidentări la un picior. Ea spera să poată concura în turneul de la Sydney, care începe pe 8 ianuarie.
După atacul din propria locuință, jucătoarea cehă a postat un mesaj pe Twitter în care se declara "norocoasă că este în viață". "Încercând să mă apăr, am fost rănită rău la mâna stângă. Sunt zdruncinată, dar sunt norocoasă că sunt în viață. Rana este gravă și va trebui să văd niște specialiști, dar, cum știți, sunt puternică și voi lupta cu această problemă", a precizat Kvitova.
În vârstă de 26 ani, Petra Kvitova are în palmares 19 titluri WTA, două dintre ele de Mare Șlem, cucerite la Wimbledon în 2011 și 2014.