Boxerul Lucian Bute îşi va mai apăra odată titlul de campion mondial
Campionul mondial de box în categoria supermijlocie, românul Lucian Bute va boxa într-o gală pentru a-şi apăra încă o dată titlul mondial în Romania pe data de 9 iulie.
Lucian Bute a declarat că nu contează în ce locaţie va fi organizată aceasta. El îndeplineşte astfel dorinţa fanilor români de a-l vedea pe viu în încercarea de a-şi apăra centura de campion mondial la categoria supermijlocie.
Boxerul român Lucian Bute va veni să-şi apere titlul mondial în patrie, la data de 9 iulie. "Este o onoare să pot boxa în ţara mea. Am fost deja să văd sălile Romexpo şi Polivalentă din Bucureşti, e indiferent unde va fi, poate fi şi pe stadion. Important e să vin şi să boxez în România. Nu ştiu cine va fi adversarul, voi afla în următoarele zile, cei de la Interbox şi Federaţia Internaţională de Box vor stabili asta. Am ajuns la un nivel la care nu mă mai tem de nici un adversar", a declarat Bute într-o conferinţă de presă.
"Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine la televizor, acum le întorc serviciul venind la Bucureşti. Boxez în România pentru mine, pentru România şi pentru toţi fanii de aici! Inima mă trage aici", a mai spus pugilistul.
Lucian Bute a adunat 28 de victorii, din tot atâtea partide, în urma ultimei intâlniri cu nord-irlandezul Brian Magee, în care şi-a apărat centura. Meciul i-a adus în cont suma netă de 1 milion de dolari, tot 1 milion de dolari fiind plătit pe taxe la stat şi impresari.
Lucian Bute a câştigat titlurile NABF la categoriile semigrea si supermijlocie, WBC, WBO şi IBF la supermijlocie.