Secretarul general al Internaţionalei Socialiste, la congresul PDM: "Moldova trebuie să fie unită"
Partidul Democrat a convocat astăzi cel de-al optulea congres al formaţiunii. Invitat la eveniment, secretarul general al Internaţionalei Socialiste, Luis Ayala, a venit cu un mesaj către cei prezenţi.
"Sunt entuziasmat să fiu astăzi aici. Vin astăzi la voi cu o sarcină foarte importantă. Aduc salutările din partea social-democraţilor internaţionali. Îmi pare foarte bine să fiu astăzi aici şi să văd că Partidul Democrat conduce. Social-democraţii au fost şi sunt o forţă a transformării. Am condus schimbarea. Graţie vouă, oamenii se bucură de mai multe libertăţi şi drepturi. Astăzi avem noi provocări şi noi sarcini. Este important să garatăm pacea într-o lume în care sunt prea multe conflicte. Avem marea sarcină să creăm o lume a solidarităţii, asta este sarcina globală a socialiştilor. De asta am fost şi suntem forţa transformării. Suntem mândri de rolul şi angajamentul acestui partid, a fiecărui membru. Moldova, ca şi oricare ţară, trebuie să fie unită. Este un angajament foarte important dorinţa voastră de integrare în Uniunea Europeană. Niciodată nu vom permite ca să existe această filozofie de interes proprie. Acea filozofie care exclude omul.
Este timpul să avem mai puţină politică care nu este una corespunzătoare pentru noi. A venit timpul să valorificăm principiile noastre. Această este calea de a lupta cu populismul.
Voi sunteţi oamenii care reprezintă şi care luptă pentru acele idealuri în care noi credem atât de mult. Este absolut necesar ca voi să reuşiţi. Doresc membrilor acestui partid să reuşiţi", a declarat secretarul general al Internaţionalei Socialiste, Luis Ayala
PUBLIKA.MD aminteşte că aproximativ 1.000 de delegați din toate raioanele țării, membri ai Partidului Democrat din Moldova, s-au reunit în această dimineață în Chișinău, la Congresul VIII al formațiunii.
Alături de Partidul Democrat din Moldova, la eveniment participă și invitați din partea altor partide politice, reprezentanți ai mediului academic și cultural, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău.
Totodată, oaspeți de seamă din partea mișcării social-democrate internaționale au venit să salute evenimentul Partidului Democrat.
În sala Congresului se află şi Victor Ponta, vicepreședinte al Internaționalei Socialiste, Președinte al Comisiei Afaceri Europene din Parlamentul României, Sonja Lokar din partea Partidului Socialiștilor Europeni, precum și mai mulți lideri de social democrați din Georgia, Ucraina și România.
Punctul principal pe agenda congresului de astăzi este alegerea noii conduceri a PDM – președintele partidului, prim-vicepreședintele și Consiliul Politic Național. De asemenea, în cadrul întrunirii se va adopta noul statut al partidului și va fi votată rezoluția politică a PDM.
Actualitate
- Viitorii parlamentari pe lista Partidului Democrat vor fi cunoscuţi astăzi
- Oaspeţi europeni la prezentarea candidaţilor PDM. Cu ce mesaje au venit
- Socialiştii europeni susţin Partidul Democrat: Victoria PDM în alegeri va aduce stabilitate în Moldova
- Încă 200 de membri ai Partidului "Renaștere" au aderat la Partidul Democrat
- Partidul Democrat din Moldova a devenit membru asociat al Partidului Socialiştilor Europeni
- Cine sunt invitaţii de onoare la cel de-al optulea congres al PDM