Julian Draxler va semna cu PSG un contract pe patru ani
Paris Saint-Germain a realizat primul transfer al iernii. Campioana Franţei l-a acontat pe neamţul Julian Draxler de la VfL Wolfsburg. Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului german.
Internaţionalul german a acceptat să semneze un contract pe patru ani cu PSG, unde va purta tricoul cu numărul 23.
Presa franceză a anunţat că PSG a căzut de acord să achite pentru transferul lui Draxler 36 de milioane de euro, plus alte şase milioane drept bonusuri de performanţă.
Ziariştii englezi au scris anterior că pe Draxler și-l mai doreau Arsenal şi Liverpool.
Mijlocaşul a jucat la Wolfsburg din 2015, când s-a despărțit de Schalke-04 pentru 36 milioane de euro.
Germanul a jucat 34 de meciuri şi a înscris cinci goluri în Bundesligă pentru Wolfsburg, el mai trecându-ți în cont alte nouă partide şi trei goluri în Liga Campionilor.
În Bundesliga germană Julian Draxler a marcat 23 de goluri în 153 de meciuri pentru Schalke-04 şi Wolfsburg. Totodată, el a jucat şi 27 de partide în tricoul echipei naţionale a Germaniei, pentru care a înscris trei goluri.