Credinţă în Moş Crăciun este bazată pe o figura istorică reală, Sfântul Nicolae, un călugăr pelerin care, cândva prin anii 300 e.n., a devenit celebru pentru bunătatea şi generozitatea lui faţă de semenii săi, indiferent de provenienţă şi de apartenenţa religioasă. Călugărul cumpătat şi darnic a pornit într-o călătorie lungă de binefacere, oferindu-le oamenilor sărmani tot ce deţinea, scrie secretele.com.

De-a lungul timpului, povestea drumetului binefăcător a preluat diferite înţelesuri, iar protagonistul ei, Sfântul Nicolae, diferite întruchipări pe Bătrânul Continent. Totuşi, versiunea cea mai apropiată de mitul lui Moş Crăciun de astăzi a luat naştere pe continentul american pe la 1800.

Cu timpul, personajul generos, bun, şi neafiliat unei ideologii religioase anume, a devenit cumva o întruchipare răsturnată a acestor valori, o emblemă a cumpărăturilor de sezon, un idol al consumerismului. Copiii din mai toate ţările vestice au fost încurajaţi să preia tradiţia scrierii de scrisori către bătrânul imaginar atotştiutor, cu barbă lungă şialbă, că să primească darurile materiale la care râvnesc. În funcţie de comportamentul copiilor, Moşul hotărăşte dacă cei mici „merită” să primească darurile cerute.

Majoritatea persoanelor cu care am dezbătut tema credinţei în Moş Crăciun consideră obiceiul că fiind complet inofensiv şi antrenant pentru copii, care se pot bucură astfel maimult de „magia” Crăciunului. Mulţi evocă amintirea unui Moş Crăciun darnic şi năstruşnic care le-a înveselit copilăria şi care a jucat un rol important în cultivarea „mărinimiei”.

În viziunea mea, însă, mitul lui Moş Crăciun nu este în toate cazurile o tradiţie benefică; la fel că orice lucru, există şi multe aspecte negative ale acestui rit de sărbători. Iată-le pe principalele dintre ele:

Problema înşelării încrederii

Principala problemă pe care vreau să o aduc în discuţie este cea legată de încrederea copiilor în părinţi. Pe când aveam vreo cinci, şase ani, l-am întrebat pe tată dacă MoşCrăciun chiar există, la care tatăl meu mi-a răspuns onest: „Moş Crăciun e o invenţie a oamenilor.” În anii care au urmat, am continuat să mă bucur la fel de mult de povestea Moşului şi de darurile oferite de Crăciun, doar că, spre deosebire de alţi copii, ştiam că Moş Crăciun nu era de fapt o persoană reală care zboară în jurul lumii într-o sanie că săîmpartă cadouri.

Când am mai crescut, îmi amintesc că tată m-a luat deoparte şi mi-a explicat de ce a ales să-mi spună deschis că nu există Moş Crăciun: nu voia să întreţină o iluzie care, maitârziu, avea să mă dezamăgească. Mi-a mărturisit că părinţii lui l-au încurajat să creadă în acest mit până târziu, pe când avea vreo zece, unsprezece ani, că descoperirea adevărului l-a rănit foarte tare şi, mai rău, l-a făcut să pună la îndoială toate lucrurile învăţăturile lor. Pentru mulţi copii, asimilarea acestui adevăr şi deconspirarea minciunii întreţinute de părinţi au un impact foarte puternic, şi chiar există un sindrom al lui Moş Crăciun în adevăratul sens al cuvântului! Mare grijă!

Problema deţinerii controlului absolut

„Te priveşte când dormi. Ştie când eşti treaz. Ştie dacă ai fost bun sau rău. Aşa că ai grijă cum te porţi!” - traducerea versurilor originale desprinse din cântecul de Crăciun „Santa Claus is Coming to Town”, compus în anii ’30 de J.F.Coots şi Haven Gillespie

O altă conotaţie negativă a poveştii lui Moş Crăciun este aceea că mitul este întreţinut de multe ori de părinţi că să corijeze şi să controleze comportamentul copiilor. Practic, unii părinţi se folosesc de personajul fictiv omniscient că să le impună copiilor să nu le iasă din cuvânt. Cu toţii am fost cândva copii, aşa că ştim bine că astfel de trucuri nu funcţionează decât pe perioade scurte de timp şi că, pe termen lung, nu contribuie cu nimic la consolidarea relaţiei de încredere şi de apropiere afectivă dintre adulţi şi copii! Pe lângă faptul că impune supunere, mitul lui Moş Crăciun mai şi încurajează copiii să construiască o relaţie de cauzalitate între felul în care se poartă şi primirea de recompense materiale ori de pedepse.

Problema nedreptăţii

Mulţi cunoscuţi de-ai mei care au crescut în condiţii grele mi-au spus că au avut de multe ori sentimentul că Moşul i-a trădat şi i-a ocolit spre deosebire de alţi copii. Suntatâţia copii săraci care, în ciuda rezultatelor şi a conduitei bune, nu primesc niciodată darurile meritate pentru că părinţii lor pur şi simplu nu şi le permit! La polul opus, odraslele parveniţilor sunt răsfăţate cu cele mai scumpe cadouri, de cele mai multe ori nemeritat... E o nedreptate pe care orice copil o sesizează, o simte, o injustiţie careadânceşte breşă dintre săraci şi bogaţi, şi care erodează foarte uşor stimă de sine a copiilor dezavantajaţi.

Problema încurajării unei ideologii de prost gust

„Moş Crăciun este singurul personaj mitic propriu culturii noastre în care se investesc atât o credinţă puternică cât şi munţi de bani. Şi ce păcat că marea majoritate a adepţilor lui Moş Crăciun sunt tocmai copiii cu vârste fragede!” - Chris Van Allsburg

Privind tradiţia Moşului din perspectiva sociologică, nu putem trece cu vederea aspectul kitsch-ului şi al trecerii bruşte de la o lume magică, prezentată că fiind autentică, la o lume reală materialistă care foloseşte de fapt această magie că moneda de schimb. Copiii sunt încurajaţi să creadă în minuni, în magie, după care se aşteaptă că ei să lase în urmă magia şi să înfrunte realitatea pe motiv că „s-au făcut mari”. Toate elementele interesante, fanteziste, ale copilăriei trebuie abandonate în favoarea intrării în „lumea celor mari”. Iar Moş Crăciun este dublul catalizator al traversării celor două etape, al renunţării la o ideologie fantezistă în favoarea alteia pragmatice.

Toate elementele imaginare sunt reprimate repede, şi mulţi copii şi adolescenţi ajung să se revolte mai târziu împotriva tradiţiilor de iarnă şi a celor care mai cred încă în mitul lui Moş Crăciun. Nu pare prea rău la început, dar ce faci când această revoltă se răsfrânge asupra tuturor formelor de credinţă, inclusiv a celei în Dumnezeu?

Eu privesc intuiţia, imaginaţia şi vibraţiile gândurilor că fiind elemente complementare realităţii, în niciun caz că pe ceva distinct, separat de realitate. Cultivarea acestor aspecte îmbogăţeşte şi oferă un sens aparte experienţei de viaţă. Împreună, aceste elemente alcătuiesc ceea ce eu numesc magie adevărată. Iar condiţia esenţială că această magie să existe şi să se manifeste este că oamenii să creadă în ea!

„Întâi suntem copleşiţi cu magia sărbătorilor, după care ni se cere să o abandonăm. Ni se cere să-l proclamăm pe Moş Crăciun mort, asemenea unor Nietzsche preadolescentini, şi fie să adoptăm consumerismul, fie să-l dispreţuim şi să-l compătimim în fiecare an.” - Thomm Quackenbush, A Creature Was Stirring (O fiinţă totuşi freamătă).