Povestea celui mai mare căutător de comori. Cum a descoperit 3 tone de aur în Oceanul Atlantic
Tommy G. Thompson a fost, cândva, unul dintre cei mai mari căutători de comori ai timpurilor sale: un scafandru brunet, bărbos, care a descoperit cel mai mare tezaur din istoria SUA – 3 tone de aur, în Oceanul Atlantic, în 1988.
Ani mai târziu, acuzat de înşelăciune de către investitorii săi, acesta a fost arestat de agenţii federali. Astăzi, Thompson trăieşte într-o celulă de închisoare din Ohio, unde este reţinut până când recunoaşte unde a ascuns aurul. Dar, timp de aproape doi ani, în ciuda ameninţărilor, amenzilor şi pedepselor primite de judecătorii federali, nimeni nu a reuşit să-l facă pe Thompson dezvăluie ce a făcut cu aurul.
Comoara se afla de mult în atenţia căutătorilor. Mulţi au încercat să o găsească, dar nimeni nu a reuşit. Asta până când un tânăr obsedat de inginerie din Ohio a construit un robot numit "Nemo", care s-a scufundat la peste 2.400 de metri şi a adus „prada” la suprafaţă. Thompson a reuşit să atragă peste 160 de investitori pentru a-şi finanţa expediţia şi a investit, de asemenea, ani de zile în dezvoltarea tehnologiei pentru ajunge cât mai adânc pe fundul oceanului, scrie Business Magazin.
După descoperire, la apogeul celebrităţii sale, Thompson făcea foarte puţine declaraţii în public şi avea tendinţa de a-şi minimiza rolul în cadrul acestei acţiuni. "Este o celebrare a idealurilor americane: companii libere şi muncă asiduă", declara acesta. Ani mai târziu, însă, investitorii i-au creionat un portret total diferit de ceea ce arătase până atunci. Doi dintre aceştia l-au dat în judecată în anul 2000, acuzându-l de faptul că a vândut tot aurul şi şi-a păstrat profitul. În 2012, judecătorul a hotărât ca Tommy G. Thompson să se prezinte în faţa instanţei, dar acesta nu a apărut. Au urmat doi ani de urmărire, pe care unul dintre generalii de la US Marshal a numit-o "probabil una dintre cele mai inteligente strategii" de care agenţia s-a lovit.
În cele din urmă, Thompson a fost prins în ianuarie 2015, după ce agenţii au urmărit-o şi au prins-o pe iubita într-un hotel de 200 de dolari pe noapte lângă West Palm Beach. Într-o declaraţie, agenţia a declarat că şi-a folost „toate resursele şi ingeniozitatea " pentru a-l găsi. Cu toate acestea, nu au găsit şi comoara. Investitorii lui Thompson, care se aşteptau iniţial să facă zeci de milioane de dolari din această mişcare, consideră că acesta ascunde sute de monede de aur într-un cont secret, creat pentru copiii lui. La început, planul lor părea promiţător: Thompson a pledat vinovat pentru sfidarea curţii în aprilie 2015, în conformitate cu Columbus Dispatch, şi a declarat că va dezvălui locaţia exactă a monezilor. Dar acest lucru nu sa întâmplat.
Avocatul lui Thompson a declarat luna trecută că domnul Thompson nu îşi poate aminti cui i-a dat aurul, chiar şi după ce a analizat mii de pagini de documente referitoare la comoară. Aşadar, un judecator federal a decis că Thompson se preface şi l-a condamnat la un an de închisoare. Totuşi, Thompson ar putea rămâne după gratii până când spune adevărul şi este amendat, în acest timp, cu câte 1000 de dolari pe zi. "Cine ştie - ar putea avea o revelatie", a declarat judecătorul.