FĂRĂ RUŞINE! Dacă îi cunoaşteţi, alertaţi Poliţia. Ce au făcut doi indivizi într-un oficiu din Capitală (VIDEO)
Doi indivizi au fost surprinşi de camera de supraveghere, instalată într-un oficiu din sectorul Centru al Capitalei, în timp ce au forţat geamul din termopan şi au pătruns în interior de unde au furat un laptop, în valoare de 4.000 de lei.
Potrivit oamenilor legii, iniţial necunoscuţii au căutat prin oficiu, iar la un moment dat unul dintre ei a observat camera de supraveghere, astfel apropiindu-se, i-au schimbat unghiul de filmare. A doua zi proprietarul, în vârstă de 43 ani, a alertat Poliţia Capitalei. Acesta a venit la serviciu şi a depistat urmele infracţiunii.
În acest context a fost pornită o cauză penală, fiind demarate ample acţiuni de investigaţii, în vederea identificării şi reţinerii făptaşilor. Respectiv persoanele care l-au recunoscut pe individul din imagini, sunt rugate să comunice informaţiile la 0692 76 580 sau 0691 50 993.
Conform legislaţiei penale în vigoare, suspecţii riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6.000 lei la 20.000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.