Astronomul american Vera Rubin a încetat din viață la 88 de ani
Astronomul american Vera Rubin, cunoscută pentru activitatea sa de evidențiere a existenței materiei întunecate, a încetat din viață duminică la vârsta de 88 de ani, potrivit familiei, semnalează EFE.
Vera Rubin, care locuia în Princeton (statul New Jersey), a decedat din cauze naturale, după cum a declarat presei locale fiul său Allan și au semnalat pe rețelele de socializare alți membri ai familiei.
Cercetările efectuate de Vera Rubin și Kent Ford, cu care a început să lucreze în 1964, au permis evidențierea existenței materiei negre, despre care se estimează că ocupă o pătrime din Univers, notează Agerpres.
Pe parcursul carierei sale, Vera Rubin a cercetat peste 200 de galaxii. Ultimele sale lucrări au fost realizate la Departamentul de Magnetism Terestru din cadrul Carnegie Institution.
Deși numele său a fost vehiculat de mai multe ori în legătură cu Premiul Nobel pentru fizică, Vera Rubin nu a reușit să obțină premiul.
"Faima este trecătoare", spunea astronomul, într-un interviu realizat în 1990.
- Premieră în cercetarea spaţiului! O echipă de astronomi au descoperit o planetă cu trei sori (VIDEO)
- A fost descoperită o galaxie "fantomă", alcătuită din materie întunecată în proporție de 99%
- Astronomii au descoperit o galaxie ce orbitează Calea Lactee. Motivul pentru care această galaxie a rămas ascunsă