Jumătate din populaţia unui continent suferă de tensiune arterială
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că 46% dintre africani suferă de tensiune arterială, fiind cel mai mare procent la nivel mondial, notează rador.ro.
Ultimele cercetări au relevat că, până în 2030, din ce în ce mai multe persoane care trăiesc în Africa vor muri mai degrabă de boli cronice, decât de infecţii şi epidemii. Specialiştii OMS au declarat că nu se aşteptau la o asemenea descoperire, cifrele fiind cele mai mari din ultimele decenii până acum.
Deplasarea africanilor din zonele rurale spre cele urbane reprezintă principala cauză a fenomenului. Lipsa aerului curat şi a activităţilor fizice, peste care se suprapune alimentaţia nepotrivită, consumul de alcool şi tutun – toate acestea duc la creşterea ratei de îmbolnăvire a populaţiilor africane, relevă raportul OMS.
Potrivit cifrelor raportului, 35% dintre africani sunt obezi, majoritatea femei.