Felicitare în culoare kaki. Armata Națională a lansat un spot video cu ocazia sărbătorilor
Armata Națională a mai lansat un spot video cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Mesajul transmis de soldați este că fiecare zi este frumoasă în felul ei, chiar dacă serviciul militar implică multe greutăți.
Felicitarea, dominată de culoarea kaki, specifică uniformei, este încărcată de emoții și bunătate.
Un pom de Crăciun într-o mașină blindată și un SMS trimis iubitei sunt detalii care schimbă percepția noastră despre militarii ursuzi, care ne par mai degrabă roboți decât oameni. În spot apar însă oameni obișnuiți, care-și cunosc bine meseria.
Tineri devotați, care mai sunt în stare să iubească, să viseze și să glumească, așa cum se vede dintr-o altă creație a militarilor, dedicată sărbătorilor de iarnă.
Mesajele video, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, lansate de militarii moldoveni nu se opresc însă aici. În curând, va apărea un nou spot, realizat de soldații noștri, care participă la operațiunea de menținere a păcii din Kosovo.