Sărbători fără primejdii! Caravana de Crăciun a pompierilor a ajuns în satul Ghidighici
Sărbători fără primejdii. Asta le doresc familiilor din țară pompierii, care verifică dacă oamenii respectă regulile antiincendiu. Astăzi, aceștia au mers în satul Ghidighici, din municipiul Chișinău. Maturii au primit sfaturi, iar copiii - cadouri de la Moș Crăciun.
Pompierii au mers la mai multe familii social-vulnerabile, care au petrecut sărbătorile în întuneric pentru că nu au lumină. Ei le-au examinat sobele și le-au spus locatarilor că în apropiere nu trebuie să fie materiale uşor inflamabile sau haine.
Pompierii au verificat dacă pomul de Crăciun este instalat corect și la locul potrivit.
"Cum este poziționat nu prezintă pericol de incendiu. Mai mare pericol prezintă bradul natural care arde foarte repede care nu trebuie să fie împodobit cu material combustibil", a spus pompierul Corneliu Adam.
Cu zâmbete pe față, copiii au primit daruri de la pompieri. Moș Crăciun încă nu a trecut pe la ei.
Copiii au avut ocazia să facă o plimbare cu autospeciala salvatorilor.
Echipele de pompieri au fost deja în familii din raioanele Ialoveni, Soroca, Bălți, Cantemir, Dondușeni, Strășeni, dar și în municipiul Chișinău.
"Noi sperăm că toți oamenii vor ține cont de recomandările pompierilor, iar sărbătorile vor fi fără situații excepționale", a spus ofiţerul de presă al DSE, Liliana Puşcaşu.
Caravana de Crăciun a pompierilor se va desfășura până în data de 8 ianuarie.
- ŢI SE RUPE INIMA! Micile fetiţe ale pompierului erou au fost vizitate de Moş Crăciun (FOTO)
- Cetăţenii, în siguranţă. Peste 500 de pompieri și salvatori, la datorie de Revelion
- Sărbătoare în comunitatea armeană din Moldova. Copiii au fost vizitaţi de Moş Crăciun
- "Caravana pompierilor": Campanie de prevenire a incendiilor în perioada sărbătorilor de iarnă (FOTOREPORT)
- Pompierii, mai aproape de oameni! Au demarat o campanie de prevenire a incendiilor de sărbători
- Pompierii şi salvatorii au efectuat peste 80 de intervenţii în ultimele 48 de ore