Divergenţe în PLDM: Tănase şi-ar putea anunţa azi plecarea
Alexandru Tănase, prim-vicepreşedintele PLDM, ar putea să-şi anunţe plecarea din partid în cadrul Congresul de astăzi, 10 aprilie, al formaţiunii. Tănase a fost numit vineri de Guvern în funcţia de judecător la Curtea Constituţională. Totodată, el a vorbit pentru Publika TV despre managementul defectuos din cadrul PLDM.
Potrivit ministrului Tănase, iniţiativa de a ocupa funcţia de judecător la Curtea Constituţională îi aparţine. El urmează să depună jurământul în termen de până la 30 de zile.
Una dintre funcţiile de judecător la Curtea Constituţională a rămas vacantă încă din luna mai 2010, după ce termenul mandatului unui magistrat a expirat.
În ultima vreme analiştii politici vorbesc tot mai des despre disensiuni între Alexandru Tănase şi şeful său, Vlad Filat.
Potrivit expertului ADEPT, Corneliu Gurin, în cazul plecării lui Tănase, PLDM rămâne fără unul dintre lideri. Pe de altă parte, însă, "cariera politică a acestuia a propulsat cariera juridică în doar 2 ani: de la avocat a ajuns la 40 ani judecător al Curţii Constituţionale", este de părere expertul.
Analistul politic Victor Gurău este de părere că s-a găsit soluția ideală, deoarece Alexandru Tănase s-ar afla de mai mult timp în relații încordate cu Vlad Filat. Gurău susține că părerile lui Tănase nu coincideau cu cele ale lui Filat.
Și analistul politic, Igor Boțan, afirmă că tensiunile politice din cadrul PLDM se rezolvă prin mișcări grațioase. Boțan consideră că Tănase" a plecat fără a trânti uşile", dar cu explicaţii decente.
Amintim că anterior şi Vitalie Nagacevschi şi Călin Vieru au părăsit PLDM.