O femeie din Ungheni A NĂSCUT ÎN TAXI! Reacția șoferului care a devenit moașă
O femeie de 27 de ani din oraşul Ungheni a născut în taxi, în drum spre Capitală. Aceasta a dus pe lume o fetiţă de 3 kilograme şi 300 de grame.
Pe post de moaşă i-a fost chiar taximetristul. Totul s-a întâmplat în această dimineaţă, pe traseul Leuşeni - Chişinău. Acum tânăra şi pruncul se află la Institutul mamei şi a copilului, iar medicii spun că ambii sunt perfect sănătoşi.
Echipa noastră a reuşit să discute cu şoferul, care a asistat naşterea, deși a fost șocat de întâmplare, bărbatul se simte un adevărat erou.
"Când am auzit că este însărcinată şi îi este rău, am sunat la salvarie. Iar în momentul ăsta, doamna a născut. I-am spus să întoarcă pruncul pe burtă ca să nu se înăduşe, că ştiu că aşa am văzut la prima naştere la soţia mea. Am legat buricul la copil", a spus taximetristul, Marin Caşu.
Marin Caş are 32 de ani şi este din satul Boghenii Noi, raionul Ungheni. El spune că nu a observat că femeia, este însărcinată. A aflat totul în momentul în care tânăra mamă s-a simţit rău. În timpul naşterii, bărbatul era asistat la telefon de un medic de la spitalul de urgenţă.
"La început un pic m-am speriat. Am avut o păturică acolo, am învelit pe copilaş", a adăugat taximetristul, Marin Caşu.
După ce a primit naşterea, taximetristul a urcat la volan şi s-a pornit spre Chişinău. În sectorul Buiucani a Capitalei, aceştia au fost întâmpinaţi de două ambulanţe.
"Omblicul l-a tăiat şoferul taxiului, nu noi. Femeia a născut în aşa circumstanţe, deoarece contracţile au început pe drum. Eu doar am prelucrat ombilicul şi am înfăşat copilul. Datorită şoferului totul a decurs bine. Şi lăuza, la fel este bravo, nu s-a panicat. Chiar dacă s-a născut în maşină, copilul era într-o stare foarte bună", a declarat medicul pediatru urgenţă, Lidia Cristea.
Medicii i-au transportat pe cei doi la Institutul mamei şi a copilului.
"A născut o fetiţă, cu masa de 3,370 de kilograme. În stare satisfăcătoare. Ambele, mama şi copilul se află în secţia de lăuzie. Unde vor petrece în jur la 3–4 zile cel mult", a menţionat şeful secţiei numărul 2, Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău, Petru Erhan.
Colegii de breaslă a taximetristului sunt mândri de gestul lui Marin Caş:
"E om foarte bun, cred ca s-a descurcat cu situaţia din câte am înţeles. Cred că tot aveam să mă descurc".
Tânăra mamă a refuzat să discute cu jurnaliştii. Ea le-a povestit însă, medicilor că venea la Chişinău, în vizită la o prietenă. Femeia este căsătorită, iar soţul şi părinţii ei se află la muncă peste hotare. În timpul sarcinii ea nu s-a aflat la evidenţa medicilor.