PREGĂTIŢI BUZUNARELE! Temperaturile scăzute vor umfla facturile pentru căldură și curent electric
Embed:
Temperaturile scăzute din ultima perioadă vor umfla facturile pentru căldură și curent electric. În primele zile ale lunii ianuarie, când vremea a fost mai blândă, "Termoelectrica" a livrat 441 de gigacalorii pe oră.
Gerul de Crăciun a făcut ca sarcina termică să crească până la 557 de gigacalorii. Un record, susțin reprezentanții întreprinderii. Consumul s-a majorat și pentru că debitul agentului termic poate fi reglat de către consumatori. La turații mari au funcționat și contoarele electrice.
Potrivit "Gas Natural Fenosa", în data de 9 ianuarie, moldovenii din centrul și sudul țării au folosit peste 10 milioane de kilowaţi-oră, adică mai mult cu aproape 500 de mii de kilowaţi faţă de o zi obișnuită de la sfârşit de decembrie.