Salariile profesorilor vor fi plătite. Care a fost cauza întârzierii
Profesorii și educatorii din Capitală își vor primi salariile pentru luna decembrie la începutul acestei săptămâni. Potrivit responsabililor de la Primăria Municipiului Chişinău, întârzierea a fost cauzată de o problemă a sistemului operațional.
"Pe parcursul zilei de astăzi, mâine urmează să fie achitate deja salariile. A fost o problemă cu sistemul informaţional până am introdus bugetul provizoriu. Transferurile le-am primit de la Ministerul Finanţelor, în ziua de vineri. Astfel, deja astăzi cei de la Direcţia de Învăţământ o să introducă documentele spre plată şi o să fie achitate", a declarat şefa Direcţiei Generale Finanţe, Primăria Capitalei, Veronica Herţa.
Fondul de salarizare a cadrelor didactice din Capitală și cheltuielile pentru întreținerea instituţiilor de învăţământ este de 90 de milioane de lei.
În Chișinău sunt aproximativ 10.600 de profesori și educatori. O parte dintre ei și-a primit lefurile săptămâna trecută.