S-a încheiat etapa a 32-a din Divizia Naţională
Ieri s-au disputat 6 partide contând pentru etapa a 32-a a Diviziei Naţionale de fotbal. În derby-ul Capitalei, Dacia a dispus de Zimbru cu scorul de 1-0.
În celelalte meciuri au fost înregistrate următoarele rezultate: FC Costuleni-FC Tiraspol 0-0, FC Gagauzia-Rapid Ghidighici 1-3, Sf. Gheorghe Suruceni-Dinamo Tighina 2-0, Milsami Orhei-Olimpia Bălţi 2-1, Sheriff Tiraspol-Iskra Rîbniţa 2-1. Sâmbăta, în primul meci al etapei, Nistru Otaci a învins Academia cu 1-0.
În clasament continuă să conducă Dacia cu 73 de puncte, urmată de Sheriff cu 70. Milsami, Iskra, Olimpia şi Zimbru luptă în continuare pentru un loc calificant în preliminariile Ligii Europei.
La retrogradare, Nistru şi FC Costuleni au câte 21 de puncte, Dinamo - 19, Sfântul Gheorghe 17, iar Gagăuzia este lanterna roşie cu 14.