Indicele preţului de consum a crescut cu 2,3 la sută
Biroul Naţional de Statistică va prezenta astăzi, 11 aprilie, date cu privire la evoluţia preţurilor în primul trimestru al anului curent.
De la începutul anului, au avut loc mai multe scumpiri, generate de majorarea preţurilor pentru resursele energetice.
În luna februarie, de exemplu, inflaţia a constituit 1,2 la sută, în timp ce autorităţile au prognozat un nivel 7,9 la sută pentru tot anul.
Astfel, în ultima lună de iarnă s-au scumpit produsele alimentare cu 1,1 la sută, iar preţul serviciilor a crescut cu 2,6 procente. Carburanţii s-au scumpit atunci 1,3 la sută, gazele - cu 5,5 la sută, iar tariful pentru termoficare a crescut cu 21,5 procente. În acelaşi timp, în februarie s-au diminuat preţurile pentru ouă - cu aproape 30 la sută.