Casa care se construieşte în 4 ZILE şi nu are nevoie de încălzire. Ce materiale MISTERIOASE sunt folosite
Cine nu şi-ar dori o casă care să poată fi construită în mai puţin de o săptămâna, să fie frumoasă şi modernă şi să nu consume mai nimic iarnă?
Ştim cu toţii cât de usturătoare pot fi facturile de încălzire în această perioada a anului, scrie casadex.ro.
Ei bine, această casă nu mai este doar o fantezie, ci există cu adevărat şi a fost inventată de arhitecţii francezi de la Multipod Studio.
Această poartă numele Pop-Up House şi este o construcţie uşoară, modernă şi, ce e mai important, pasivă, adică consumă foarte puţină energie termică pentru încălzirea interiorului. Cum e posibil aşa ceva?
Casă pasivă – un proiect inedit
Conceptul de casă modulară prefabricată nu mai e nou pentru nimeni, însă francezii de la Multipod Studio au încercat să meargă chiar mai departe şi astfel a luat naştere proiectul Pop-Up – o casă pasivă care deşi este construită din materiale uşoare, reciclabile, consumă foarte puţin pentru încălzirea în sezonul rece.
O casă pasivă este cea care are pierderi minime de căldură, iar îmbinarea reuşită a designului şi poziţiei / orientării cardinale îi asigura independenţa termică până şi în cele mai reci zile din an, astfel încât le asigura celor care locuiesc în interiorul ei un climat plăcut şi confortabil fără să le golească portofelul.
Materialele misterioase folosite pentru construcţia acestei case minune (atât pentru pereţi, cât şi pentru pardoseală şi tavane) nu sunt altceva decât nişte panouri termoizolante prefabricate din polistiren extrudat de 30 cm grosime, cu elemente din lemn, care se asamblează extrem de uşor, asemănător pieselor din celebrul joc Lego şi se fixează cu ajutorul unor şuruburi.
Întreagă structura este realizată din lemn, iar după montarea panourilor construcţia este întărită prin fixarea unor panouri din OSB. Pe scurt, este vorba despre un principiu extrem de simplu.
Un alt aspect fascinant al construcţiilor Pop-Up este că acestea se şi demontează la fel de simplu. Practic, nu ai nevoie decât de o echipa de meşteri pricepuţi în mânuirea unor şurubelniţe electrice.
Prototipul care a convins lumea arhitecturii
Prima casă Pop-Up, prototipul admirat deopotrivă de designeri, arhitecţi şi oameni simpli, se află în Franţa şi are următoarele caracteristici:
– are o suprafaţă totală de 150 mp desfăşuraţi pe un singur nivel, adică are doar parter;
– interiorul este împărţit în două zone de activitate: cea de zi şi cea de noapte;
– zona de zi este proiectată în plan deschis şi este compusă din living, bucătărie, dining, toate acestea comunicând uşor cu terasă exterioară;
– suprafaţă rămasă este împărţită în 3 dormitoare (unul matrimonial şi două mici), două băi şi un birou;
– casă are un design modern şi oferă o atmosfera extrem de plăcută;
– pierderile termice ale construcţiei nu depăşesc 0,11W/mpK.
Cât costă Pop-Up House?
Cu siguranţă te întrebi cât costă o astfel de casă.
Dar cred că înainte de a-ţi răspunde la această întrebare trebuie să subliniez că inventatorii Pop-Up House nu asigura construcţia, asamblarea şi montajul pieselor, ci oferă consultanţă potenţialilor beneficiari, punându-le la dispoziţie, contra cost, desigur, şi un set de instrucţiuni de montaj, casă în sine urmând să fie construită de către terţi (firme specializate recomandate de către inventatorii acestui sistem).
Această consultaţie şi instrucţiunile despre care vorbeam costă 1500 euro, iar costul construcţiei propriu-zise oscilează între 1100 şi 1700 Euro / mp, fără TVA. Firma de construcţie pe care ţi-o vor indică inventatorii Pop-Up se va ocupă de achiziţionarea părţilor componente şi de asamblarea casei, pentru a o preda la cheie.