Roboţii ar putea uşura munca fermierilor. Tehnologiile inovaționale prezentate la expoziţia "Săptămâna Verde"
Roboţii ar putea uşura munca fermierilor. O maşinărie care poate hrăni vite, dar şi un aparat ce prepară hrană pentru viței nou-născuţi sunt doar câteva dintre tehnologiile inovaționale prezentate la expoziţia internațională "Săptămâna Verde" din capitala Germaniei.
Reprezentanţii companiei căreia îi aparţine robotul susţin că proprietarul poate seta ora exactă la care maşinăria să hrănească animalele. Un alt aparat care ar prinde bine în gospodărie este și cel care le dă de mâncare vițeilor nou-născuți.
"Aici avem un adăpost pentru viței. Prin intermediul acestei maşinării ei sunt hrăniţi. Automat, laptele praf este amestecat cu apă şi ajunge la vițeluși. Animalele vin singure aici şi mănâncă de câteva ori pe zi", a declarat o reprezentantă a ompaniei.
Agricultorii vârstnici sunt sceptici în ceea ce privește tehnologiile inovaționale: "Mă ocup de afaceri în agricultură deja de 45 de ani. Când discut cu fiul meu despre noile tehnologii adesea ajungem să ne certăm. El gândește foarte deschis în timp ce eu sunt mai critic."
În total, la eveniment sunt prezentate aproximativ o sută de mii de produse. Expoziţia internaţională "Săptămâna Verde" este la cea de-a 91-a ediţie. Printre țările care participă la eveniment este și România, care prezintă produse alimentare.
TECH