Compania Yahoo, investigată de autorităţile din Statele Unite, după atacurile cibernetice de acum doi ani
Autorităţile din Statele Unite investighează dacă Yahoo! ar fi trebuit să anunţe mai devreme investitorii despre cele două atacuri majore ale hackerilor la care au fost expuse conturile clienţilor, transmite News.ro citând MarketWatch.
Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) a solicitat în decembrie documente din partea Yahoo!, pentru a vedea dacă anunţurile făcute de companie în urma atacurilor cibernetice au respectat legislaţia, scrie Digi24.ro.
SEC cere companiilor să dezvăluie atacurile cibernetice de îndată ce constată că acestea au efect asupra investitorilor.
Investigaţia se va concentra pe un atac cibernetic din 2014 în care au fost compromise conturile a cel puţin 500 de milioane de utilizatori, potrivit surselor citate.
Yahoo! a dezvăluit atacul în septembrie 2016, iar compania nu a explicat de ce a făcut acest lucru abia după doi ani şi nici cine a luat această decizie.
La jumătatea lunii decembrie, Yahoo! a mai anunţat că a descoperit recent o altă breşă de securitate, care a avut loc în august 2013, când au fost expuse informaţii private aparţinând unor peste 1 miliard de utilizatori.
- Ziua Securității Calculatoarelor: Companiile IT își prezintă noi softuri și update-uri
- Obama cere efectuarea unei investigații complete privind atacurile cibernetice din campania electorală
- RAPORT CIA: Rusia a intervenit în campania electorală americană prin atacuri cibernetice
- Schimbări majore pentru Yahoo: Cum se va numi compania în timpul apropiat
- Donald Trump: Rusia a comis atacuri cibernetice în timpul campaniei electorale din SUA
- ATENŢIE! Cum blochezi emailurile pe Yahoo, dacă te stresează cineva