Top 5 cele mai BIZARE procese din întreaga lume: Un român l-a dat în judecată pe Dumnezeu
Judecătorii din întreaga lumea iau parte, prin meseria lor, la fel de fel de procese, unele mai ciudate decât altele. Iar cel mai bizar dintre procesele intentate de-a lungul istoriei s-a petrecut chiar în România, notează realitatea.net.
Acestea este clasamentul al celor mai bizare cinci procese din istorie, potrivit Avocatura.com:
Locul 5: Club dat în judecată după ce o clientă și-a spart dinții în toaleta localului
Kara Walton a dorit să intre în club prin fereastra de la toaletă, astfel încât aceasta nu ar mai fi trebuit să plătească 3 dolari și jumătate pentru intrare. Ca rezultat, Kara a căzut de la fereastra băii și și-a spart doi dintre dinții din față. În final, femeia a primit daune în valore de 12.000 de dolari și i-au fost plătite toate cheltuielile medicale.
Locul 4: O soție a plătit compensații în valoare de 120.000 de dolari pentru că era prea urâtă
Chinezul Jian Feng a fost foarte șocat atunci când primul său copil s-a dovedit a fi din cale afară de urât. Acesta a considerat că a fost înșelat și a cerut explicații de la soția lui care era foarte frumoasă. Din păcate adevărul era mult mai dureros: soția lui trecuse prin nenumărate operații estetice, varianta ei originală fiind la fel de urâtă precum primul lor copil. Fend a intentat divorț și a obținut compensații de 120.000 de dolari de la soția acuzată de escrocherie.
Locul 3: Un copil de 4 ani a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă
"Certificatul de naștere al copilului Ahmet Mansour Karni a fost prezentat după ce numele lui a fost adăugat pe lista acuzaților, dar cazul a fost transferat de la Poliție, la tribunalul militar, fără ca documentul să ajungă unde trebuia. Astfel, copilul a fost condamnat în lipsă", declara atunci avocatul familiei. Vorbim aici despre un copil în vârstă de 4 ani care a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce a fost găsit vinovat de crimă.
Locul 2: Doi frați și-au dat mama în judecată pentru "cruzimea" ei inimaginabilă
Doi frați, trecuți acum de vârsta de 20 de ani, și-au dat mama în judecată afirmând că nu i-a iubit suficient de mult. Dovezile oferite în instanță au fost pur și simplu șocante, dezvăluind "cruzimea" fără limite a mamei. Astfel, aceasta a refuzat să-i cumpere fetei o rochie de bal, iar pe fratele acesteia îl "amenința" constant cu poliția atunci când nu dorea să își pună centura de siguranță. Judecătorul a declarat procesul nul.
Locul 1: Un român l-a dat în judecată pe Dumnezeu
Pavel M. A decis să dea în judecată Biserica Creșin-Ortodoxă. Motivul? El a fost condamnat pentru crimă, urmând să petreacă în închisoare 20 de ani și dă vina pe Dumnzeu pentru că El "a eșuat în a-l ține departe de influențele diavolului".
- CAZ CUTREMURĂTOR în regiunea transnistreană: Un bărbat și-a dat foc chiar în sala de judecată
- INTERVIU EXCLUSIV cu ministrul Vladimir Cebotari: 2016, anul reformelor în Justiţie (VIDEO)
- Mai multe categorii sociale ar putea fi scutite de achitarea taxei pentru depunerea cererilor de chemare în judecată