Un moldovean a încercat să treacă nestingherit frontiera moldo-ucraineană. Acum riscă dosar penal
Un moldovean este cercetat penal pentru trecerea ilegală a frontierei moldo-ucrainene. Bărbatul a fost prins în timp ce trecea nestingherit hotarul din Ucraina în Moldova. Cazul a fost înregistrat la data de 22 ianuarie 2017, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Săiți.
Este vorba de un cetățean moldovean, de 43 de ani, domiciliat în satul Ciuflești, raionul Căușeni. Bărbatul și-a justificat intenția de a ajunge ilegal în R.Moldova, prin ocolirea punctului de trecere Săiți, prin faptul că depășise termenul de ședere pe teritoriul Ucrainei și risca deport pe numele său.
Pentru acţiunile sale, bărbatul riscă amendă în mărime de până la 400 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
- Șapte persoane, reținute de Poliția de Frontieră. Bilanțul ultimelor 24 de ore
- Situaţia la frontieră în ultimele 24 de ore: Zeci de persoane au încălcat legislaţia
- Un moldovean stabilit în Italia a furat un Maserati de 100.000 de euro. Ce a urmat PARE RUPT DIN FILME
- Condiţii meteo nefavorabile: Două puncte de trecere a frontierei de stat RĂMÂN ÎNCHISE
- ATENŢIE! Punctul de trecere a frontierei Vulcănești RĂMÂNE ÎNCHIS
- INCREDIBIL! Ce a făcut un moldovean care avea probleme cu legea, în momentul în care a fost deconspirat