#LifeStyle. Cum alegi vinul în funcţie de mâncarea servită
Atunci când te afli în situaţia de a alege un vin la restaurant, fii pe cont propriu. Deseori chelnerii te întreabă ce vin doreşti şi nu îţi spun ce vin s-ar potrivi la mâncarea servită.
Alege vinul care să pună în valoare aroma mâncării şi invers începând de la culoarea lui. Carnea roşie, de miel, porc sau de vânătoare şi brânzeturile maturate se potrivesc armonios cu un vin roşu Cabernet Sauvignon, Shiraz şi Feteasca Neagră.
Vinul alb savurează-l cu preparate deschise la culoare. Alege un Chardonnay pentru peşte, carne şi sosuri albe, un Sauvignon Blanc pentru legume şi fructe de mare, care se mai potrivesc şi cu Feteasca Albă.
Iar pentru brânzeturi comandă un vin sec sau dulce foarte rece.
Pe de altă parte, preparatele proaspete şi cele gătite în timp scurt se consumă cu un vin uşor, fructat şi aciditate scăzută.
Pe lângă varietatea de vinuri din lume, nu uita să susţii în primul rând producătorul autohton, iar dacă ţii cont de preţ, alege al doilea cel mai ieftin vin din meniu.
- Rămâi fără cuvinte! Cât costă şi ce conţine cea mai scumpă mâncare de pisici din lume
- Cinci mâncăruri pe care chefii nu-ţi recomandă să le comanzi la restaurant
- Cel mai mic restaurant din lume este şi unul dintre cele mai scumpe! Care este preţul cinei
- Vernisajului Vinului: Ediţie plină de arome noi şi o atmosferă de poveşti
- MOTIVUL pentru care un restaurant oferă MÂNCARE GRATUITĂ de Crăciun
- BINE DE ŞTIUT! Sfaturi pentru a evita risipa de mâncare de Sărbători