Consulul Moldovei la Istanbul, ÎNVINUIT de corupție
Petru Butucel
Consulul Moldovei la Istanbul, Petru Butucel, este bănuit de corupţie.
Până la finalizarea anchetei penale, acestuia i-a fost interzis să părăsească ţara. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de către şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari.
Conform anchetei, consulul ar fi extorcat mită de la mai multe persoane, care au solicitat viză moldovenească. Acesta nu este singurul caz când diplomații moldoveni sunt acuzați de corupție.
În luna noiembrie 2016, pentru o infracțiune similară a fost reţinut consulul general al Moldovei la Istanbul, Veaceslav Filip. Diplomatul este bănuit că elibera ilegal acte, inclusiv vize.
Operaţiunea de reţinere a fost organizată şi desfăşurată de SIS și Procuratura Anticorupție.