UTIL! 10 lucruri pe care trebuie să le ştii despre părul tău
Nu-ţi mai poţi aranja sub niciun chip părul, e prea fin, prea gras, se electrizează sau cade mult? Mai mulţi hairstylişti îţi sar în ajutor şi îţi dezvăluie trucurile lor de îngrijire, scrie click.ro.
Spală-ţi părul exact atunci când simţi nevoia
„Dacă se îngraşă zilnic, spală-l zilnic cu şamponul potrivit. Dacă scalpul e sensibil, foloseşte un şampon fără parfum. Cel puţin o dată pe săptămână trebuie să foloseşti o mască nutritivă, iar în restul timpului să aplici un balsam pentru a hidrata părul, a-l face mai uşor de descurcat”, spune hairstylistul Londa Professional, Dudu Cumpăt.
Dacă observi că părul începe să devină din ce în ce mai greu de aranjat, e semn că trebuie să-l tunzi.
Pentru a-ţi păstra părul întins mai mult timp, în primul rând trebuie să-l usuci foarte bine.
Apoi, fereşte-l de umezeală. Chiar şi atunci când te speli pe corp e bine să îţi înfăşori părul într-un prosop uscat, pentru a nu lua contact cu aburii. Iar înainte de a-ţi întinde părul cu placa, trebuie să foloseşti un produs cu protecţie termică.
Ai părul gras? Foloseşte un şampon pe bază de mentol şi uleiuri naturale, cum ar fi uleiul de jojoba, te sfătuieşte hairstylistul Vali Sava.
Mentolul are proprietăţi antiseptice şi de calmare, iar jojoba are capacitatea de a regla nivelul de umiditate. Trebuie să mai ştii că spălatul des pe cap nu stimulează în nici un fel secreţia suplimentară de sebum, dacă foloseşti un şampon pentru spălări frecvente.
Faptul că părul îţi cade mai des decât de obicei e semn că alimentaţia ta nu e cea potrivită. Poate ai o lipsă de vitamine şi minerale, sau consumi prea puţine proteine.
Pentru că în momentul în care corpul nu primeşte suficiente proteine, procesul de creştere a părului este încetinit, iar regenerarea este şi ea blocată. Lipsa fierului, dar şi stresul sunt alte cauze comune ale căderii părului.
Un truc recomandat de hairstylistul Radu Şerban e să-ţi piepteni părul dimineaţa şi seara, înainte de culcare.
Periatul zilnic al părului e foarte important – nu numai că îi oferă un aspect mai ordonat, dar are şi un rol fiziologic bine determinat: pieptănatul permite repartizarea uniformă a uleiurilor proprii pielii, care vor hrăni firele şi le vor conferi strălucire. De asemenea, periatul stimulează micro-circulaţia de la nivelul pielii, înlătură celulele moarte şi impurităţile.
Tunsoarea adecvată părului fin
Lipsa volumului este cea mai mare problemă a persoanelor cu părul fin.
Neajunsul poate fi compensat printr-o tunsoare potrivită, care să urmărească mişcarea naturală a părului. „E indicată tăierea părului în straturi pentru a crea volum delicat şi mişcare. Tăieturile trebuie să fie spre interior pentru a avea greutate pe contur. Evită tunsorile cu linia de contur foarte subţire”, te sfătuieşte Alina Rău, trainer Nioxin.
Părul fin este şi foarte greu de aranjat. Tot Alina Rău îţi spune soluţia: “buclele dau volum, însă pentru a le menţine, foloseşte bigudiuri calde.
Alege produse cu nivel de fixare flexibil şi aplică-le gradual, în straturi, pentru ca părul să capete susţinere”. Pentru extra volum, foloseşte o perie rotundă, cu ajutorul căreia, în timpul uscării, ridici părul de la rădăcină. Nu-l usca totuşi excesiv, pentru că îşi va pierde maleabilitatea.
Masajul scalpului e important
Activează microcirculaţia locală, reglează secreţia de sebum şi elimină excesul de toxine din sânge. Prin masarea pielii, stimulezi dislocarea celulelor moarte, ajutând rădăcinile să respire mai bine.
Totodată, masajul stopează căderea părului şi ajută la stimularea noilor rădăcini.
Păr cu efect 3D
Acest efect se obţine prin orice combinaţie de culori, cu o diferenţă de minimum două nuanţe între şuviţe. Potrivit hairstylistului Cristi Pascu, culorile de bază sunt de la 1 la 10.
“Dacă blondul este 10, atunci trebuie să pui o culoare de 8 şi una de 6. Roşul trebuie combinat cu arămiu, cu blond sau cu nuanţe de grena. Dacă ai părul blond, poţi să adaugi şuviţe şatene şi bej.
Combinaţia va da volum părului şi arată spectaculos. În cazul femeilor cu păr închis la culoare, efectul 3D e mai greu de obţinut. Se pot combina 3 nuanţe de ciocolatiu”, spune Cristi Pascu.
Cum eviţi electrizarea părului
Iarna, frigul usucă părul şi îl face receptiv la electricitatea statică. Iar purtarea căciulilor şi fularelor e tot ce „lipseşte” din peisaj. Părul ajunge să se electrizeze, să nu te mai asculte.
„Toate tipurile de păr se electrizează. Atât cel fin, cât şi cel des. Un truc este să-ţi clăteşti părul cu apă rece. De ce? Pentru că apa rece neutralizează electricitatea statică.
Unde mai pui că face părul strălucitor şi ajută la sigilarea cuticulei. Foloseşte un şampon hrănitor care îngreunează firul de păr, iar acesta va rămâne la locul lui”, te sfătuieşte Arabella Zadic, specialistă SP Professional.
De asemenea, e bine să foloseşti o perie cu fire de păr natural dacă vrei să neutralizezi efectul electric.