Inspector vamal, DEMIS! Fapta rușinoasă comisă de acesta
Serviciul Vamal a finalizat procedura disciplinară în privința unui angajat al postului vamal Cahul, care a admis introducerea în țară a unui lot de mărfuri nedeclarate, pentru care nu au fost achitate drepturile de import aferente.
Încălcarea a fost relevată de către inspectorii Echipelor Mobile în apropiere de or. Cahul, fiind depistate mai multe loturi comerciale de detergenți, produse de îngrijire personală și produse alimentare în asortiment, achiziționate din Turcia.
În rezultatul cercetărilor, s-a constatat că majoritatea bunurilor nu erau indicate în copia declarației vamale deținute de către șofer, fiind astfel luată decizia inițierii unei acțiuni de documentare a cazului consemnat.
Având în vedere faptul că reținerea a avut loc în cadrul celei de-a doua linii de control, a fost dispusă demararea unei anchete de serviciu în vederea stabilirii modalității de introducere a respectivelor bunuri pe teritoriul țării, precum și a unor eventuale implicări ale angajaților vamali.
Verificările operate au relevat faptul că unitatea de transport în care au fost găsite mărfurile a tranzitat frontiera prin postul vamal Cahul, fiind identificat și inspectorul care a efectuat controlul vamal al respectivului autovehicul.
Totodată, conform raportului de evaluare elaborat de către subdiviziunile specializate, valoarea în vamă a mărfurilor nedeclarate se cifrează la circa 22 000 lei.
Astfel, potrivit rezultatelor anchetei de serviciu, angajatul vizat a efectuat un control superficial al unității de transport, fapt ce a favorizat trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor reținute ulterior.
Considerând gravitatea încălcării admise și prejudiciul adus bugetului de stat, Comisia de Disciplină a Serviciului Vamal a decis eliberarea din serviciu a angajatului menționat.