De astăzi, activitatea instituţiilor medicale din ţară va fi evaluată. Unii medici vor primi SALARII MAI MARI
Activitatea instituţiilor medicale publice din ţara noastră va fi evaluată. Iar în funcţie de rezultatele obținute, managerii spitalelor vor primi suplimente la salariu. Un ordin al Ministerului Sănătăţii, emis în acest sens, intră astăzi în vigoare.
Potrivit documentului, munca managerilor instituţiilor medicale va fi astfel apreciată, anual, în baza unor indicatori de performanță. Activitatea instituţiilor va fi evaluată de către o comisie a Ministerului Sănătății, care va atribui managerilor calificativele "nesatisfăcător", "satisfăcător", "bine" și "foarte bine".
Cel mai mare adaos la salariu, de 50 la sută, va primi conducătorul instituției medicale care va atinge cel puțin 91 de procente dintre indicatori. Dacă în decurs de trei semestre consecutiv, instituția va primi calificativul "nesatisfăcător", atunci Ministerul Sănătății va avea dreptul să solicite rezilierea contractului cu managerul instituției medicale.