SCANDAL la şedinţa CMC. Care a fost mărul discordiei şi care consilieri şi-au aruncat replici tăioase
Scandal la şedinţa Consiliului Municipal Chişinău. Discuţiile aprinse au avut loc între membrii partidului socialiştilor, a unui grup de locuitori din sectorul Buiucani al Capitalei şi consilierul PL Iurie Topală. Mărul discordiei a fost tergiversarea şedinţei municipale din cauza briefingului de presă organizat de către socialişti.
Un alt moment care a stârnit discuţii contradictorii a fost includerea în ordinea de zi a subiectului cu privire la construcţia unui bloc locativ de pe strada Dimo. După mai multe dispute, s-a decis că acest subiect va fi discutat în următoarele şedinţe ale Consiliului.
După o pauză de o oră şi jumătate, consilierii au continuat să-și arunce replici. De această dată, discuțiile aprinse vizau modificările bugetului municipal din anul trecut. După mai bine de două ore nu s-a ajuns la un consens, iar proiectul nu a fost votat. Iar bugetul Chişinăului pentru 2017 va fi discutat săptămâna viitoare.