Un tânăr, reţinut în flagrant delict. Ce făcea individul pe strada Petru Zadnipru din Capitală (VIDEO)
Un individ, în vârstă de 31 ani, a fost reţinut în flagrant delict în momentul pătrunderii într-un automobil, parcat pe strada Petru Zadnipru din sectorul Ciocana al Capitalei.
Poliţiştii l-au încătuşat imediat şi au solicitat la locul faptei grupa operativă, pentru a fi acumulate probe şi stabilite toate circumstanţele.
Ulterior, forţele de ordine au depistat mai multe automagnetole şi diferite bunuri materiale în automobilul său. Acesta n-a putut argumenta provenienţa lucrurilor, fiind suspectat că le-ar fi furat din alte autoturisme. El a fost escortat la Inspectorat pentru documentare conform procedurii.
În acest context a fost iniţiată o cauză penală pentru furt şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 13.000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.
Poliţia Capitalei recomandă tuturor proprietarilor de automobile:
- DOTAŢI autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de sensori ce se aplică pe geamuri şi capote, ceea ce îşi dovedeşte întotdeauna eficienţa;
- VERIFICAŢI dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute;
- Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact;
- Pe timpul nopţii, parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie;
- NU păstraţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, poşete, borsete, acte de identitate, documente, cărţi de credit, aparatură audio-video, telefoane mobile etc.);
- Dacă pe locul unde s-a aflat autoturismul sunt urme lăsate de infractori (geam spart, urme de încălţâminte sau accesorii auto deteriorate), luaţi măsuri de protejare a acestora până la sosirea experţilor criminalişti.