Concediile medicale, mai lungi în 2016. Care a fost durata medie a unui buletin
Şase din zece angajaţi din Capitală şi-au luat anul trecut cel puţin o dată concediu medical.
Durata medie a unui buletin a fost de 16 zile, cu două zile mai mult decât în 2015. Potrivit datelor statistice ale Centrului Municipal de Sănătate Publică, cele mai lungi concedii medicale le-au avut angajaţii din domeniul transporturilor, urmaţi de muncitorii din gospodăriile comunale.
Petru Luchiţa, angajat în calitate de măturător, spune că în 2016 şi-a luat de mai multe ori concediu medical. Muncitorul s-a îmbolnăvit din cauza vremii reci.
"E frig, umezeală, plouă, mătur pe ploaie. Mă războiem, dar nu am ce-i face. Am răcit, m-a durut capul şi dinţii mă dor, dar ce să-i fac dacă îi aşa lucrul nostru de măturător", a spus angajatul unei gospodării comunale, Petru Luchiţa.
Şi şoferii sunt expuşi unui risc mai mare de a se îmbolnăvi.
"Nimeni absolut în ţară nu lucrează cu aşa program când trebuie să te trezeşti la ora trei dimineaţa, când este somnul cel mai dulce. Să vii prin frig, pe urmă să pregăteşti transportul ca să-l dai la timp la scara chişinăuienilor", a afirmat şeful Regiei Transport Electric Chişinău, Gheorghe Morgoci.
Cel mai des, şoferii au viroze, boli gastrointestinale şi dureri de spate. În mare parte, problemele de sănătate se agravează, deoarece angajaţii aleg să se trateze singuri.
"Ceai cu miere, depinde ce e. La picioare comprese şi aşa mai departe".
- Mai des în condiţii de casă.
- Care sunt ele?
- Un ceai, 50 de grame de rachiu, mă înfăşor şi mă culc.
Şi angajaţii din agricultură au avut, în medie, câte 12 zile de concediu medical, iar cei din construcţii - 10 zile. Medicii susțin că numărul lucrătorilor care și-au luat concediu medical a crescut din cauza condițiilor în care muncesc.
"Lipsesc punctele medicale unde ar trece un control medical la întreprinderi. Într-al doilea rând sunt condiţiile în care lucrează, în temperaturi ori scăzute, ori ridicate la unele întreprinderi. Apoi curenţii de aer care sunt, zgomotul, vibraţia ca surse", a afirmat şefa Centrului de Sănătate Publică Chişinău, Luminiţa Suveică.
Specialiștii le recomandă angajatorilor să respecte regimul de lucru și odihnă al muncitorilor şi să excludă situaţiile de stres în timpul programului. De asemenea, angajaţii sunt îndemnaţi să facă un control medical de rutină de două ori pe an.