REŢINUŢI în flagrant! Ce făceau doi tineri în sectorul Buiucani
Doi bărbaţi, cu vârstele de 21 şi respectiv 26 ani, au fost reţinuţi de un echipaj mobil al Batalionului Reacţionare Operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, în timp ce patrulau sectorul Buiucani al Capitalei.
Poliţiştii i-au surprins într-un automobil de model Dacia, având un comportament suspect, în special faptul că erau deghizaţi cu măşti medicinale pe faţă.
Poliţiştii au depistat în maşina reţinuţilor diferite accesorii auto furate.
La faţa locului au fost solicitaţi ofiţerii de investigaţii ai sectorului Buiucani, pentru a iniţia cercetări, privind complicii suspecţilor şi circumstanţele în care au comis furturile.
Ei au fost escortaţi ulterior la inspectorat pentru audieri.
În prezent ei sunt cercetaţi penal pentru furt şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13.000 lei la 27.000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
- FURT de peste 20.000 DE LEI. Membrii unei grupări criminale, printre care şi minori, ÎNCĂTUŞAŢI (VIDEO)
- Jaf MISTERIOS! Au furat un terminal de plată dintr-un magazin din raionul Ialoveni
- Cinci adolescenţi, CĂUTAŢI de poliţie. Ce făceau pe bulevardul Ştefan cel Mare din Capitală
- Sustrăgeau plăcuţele maşinilor înregistrate în străinătate şi şantajau proprietraii. Trei indivizi, REŢINUŢI