Instalaţie urbană URIAŞĂ din aţă şi peste 1.500 de cuie bătute în lemn, într-un parc din România
foto: ziuanews.ro
Douăzeci de tineri au folosit zece kilometri de aţă colorată şi peste 1.500 de cuie pentru a realiza una dintre cele mai mari instalaţii urbane de "string art" din România, amplasată într-un parc din centrul Timişoarei cu scopul revitalizării lui.
Instalaţia urbană de string art, a fost realizată în Parcul Castelului din Timişoara, România, aflat în centrul oraşului.
Iniţiativa aparţine unui număr de 20 de tineri, printre care şi studenţi de la Facultatea de Arhitectură din Timişoara, care s-au gândit că, în acest mod, parcul va prinde viaţă şi culoare.
Structura măsoară 25 de metri pătraţi, iar înălţimea atinge, în cel mai înalt punct, şase metri.
- Sorin Grindeanu, noua propunere a PSD din România pentru funcţia de premier
- Jungla urbană. Cum va arăta prima pădure verticală din Asia
- Record INCREDIBIL! Un bărbat a bătut CU FRUNTEA 28 de cuie într-o scândură în doar două minute
- A venit primăvara! Să sfârâie grătarele dar și să se admire sculpturile de grădină din parcurile Capitalei (VIDEO)