Decizie CC: Mamele fără loc de muncă VOR PRIMI indemnizaţia de maternitate. Află în ce condiţii
Femeia care a demisionat în timpul sarcinii și la momentul nașterii copilului nu are un loc de muncă nu poate fi privată de indemnizația de maternitate. Decizia a fost pronunțată de Curtea Constituțională, care a fost sesizată de avocatul unei reclamante. Acesta a pretins că neacordarea indemnizației de maternitate (calculată din mărimea salariului soţului) femeii care a lucrat o perioadă pe parcursul sarcinii şi a demisionat până să nască constituie un tratament discriminatoriu în raport cu gravidele care nu activează în general pe parcursul acestei perioade şi beneficiază de acest drept, transmite IPN.
În argumentarea sa, Curtea Constituțională a menţionat că se atestă o atitudine inechitabilă între soţiile care nu au lucrat deloc şi cele care au lucrat parţial în lunile premergătoare concediului de maternitate.
Deşi, în ziua naşterii cele două categorii de femei au acelaşi statut – de persoane întreţinute, legislaţia prevede retribuţie socială doar pentru soţiile şomere pe toată durata sarcinii.
Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac şi intră în vigoare la data adoptării.
- Decizia CC: Primăriile NU AU DREPTUL SĂ PREIA GRATUIT fântânile arteziene de la agenţii economici
- CEC a trimis la Curtea Constituțională documentele pentru validarea mandatului de președinte al țării
- Curtea Constituțională anunţă când va avea loc şedinţa privind validarea scrutinului prezidențial
- Curtea Constituţională decide validarea scrutinului prezidenţial din 2016
- Condiţii de muncă decente pentru gravide. Ce OBLIGAŢII vor avea angajatorii
- (DOC) Curtea Constituțională a Moldovei, acceptată în Rețeaua Curților Superioare din cadrul CEDO