Cad pradă depresiilor! DRAMA femeilor cărora li se extirpează sânul
Institutul Oncologic a început distribuirea gratuită a protezelor pentru femeile cu mastectomie. Până acum, peste o sută de paciente şi-au primit exoprotezele, urmând ca, în primă fază, să fie distribuite 1500. Pentru a intra în posesia lor, femeile trebuie să se adreseze medicului mamolog.
Femeile care au trecut printr-o operație de extirpare a sânului nu rămân doar cu cicatrici. Cel mai des, ele cad pradă depresiei și se tem de reacția celor din jur.
Medicii susțin că protezele mamare sunt foarte importante, pentru că lipsa lor poate afecta coloana vertebrală.
"E o procedură la cât posibil de simplă, vine la consultația medicului mamolog. După aceea este îndreptată la noi, facem toată documentația pe loc și primește exoproteza. Dacă ambii sâni au fost operaţi chirurgical se eliberează două exoproteze. Numărul este mai mare şi asta e abia prima tranşă. După datele preliminare, undeva vreo şase mii şi jumătate de femei au nevoie", a declarat Liliana Prodan, șefa secției Institutului Oncologic.
Protezele de sân sunt confecționate din materiale calitative și vin la pachet cu un sutien special. Drama masectomiei a trăit-o și doamna din imagini. Femeia afirmă că a aflat cumplita noutate întâmplător, în urma unei vizite la medic.
"În anul 2010 am fost diagnosticată şi am trecut prin operaţie sectorală întâi, pe urmă s-a depistat într-adevăr cancerul şi peste două luni am fost operată total. Foarte negativ, cu stres, dar am trecut prin toate acestea. Parcă a fost un vis neplăcut, dar acum e bine. Regulat vin la control", a spus pacienta.
Deşi a trecut prin mai multe intervenţii chirurgicale, fiind diagnosticată nu doar cu cancer la sân, dar şi la rinichi, femeia afirmă că, la cei 66 de ani ai săi, continuă să se bucure de viaţă:
"Din 2010 aşteptam acest lucru ca să primim aşa proteze şi să arătăm ca o femeie în bunul sens al cuvântului. Viaţa continuă şi vrem să devenim după vârsta noastră, tot aşa de frumoase cum suntem. Socot că acesta este un lucru foarte mare ca femeia să revină la loc femeie".
La Institutul Oncologic sunt efectuate, anual, peste 700 de operații de extirpare a sânilor. Tot anual, peste 400 de femei mor din cauza cancerului mamar.