Alexandru Şpac şi Serghei Cechir, câştigătorii Campionatului Naţional de haltere
Fără surprize la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de haltere. Participanţii la Jocurilor Olimpice de la Rio, Alexandru Şpac şi Serghei Cechir au devenit campioni în categoriile lor de greutate.
Cechir a câştigat medalia de aur în categoria de 69 de kilograme, iar Şpac s-a clasat pe primul loc în categoria 85 de kilograme.
Medaliatul cu bronz la Europenele de anul trecut, Iurie Dudoglo a devenit campion naţional în categoria de 62 de kilograme.
La celelalte categorii de greutate pe prima treaptă a podiumului s-au clasat Lungu Daniel, Andrei Bîrca, Ion Şatalenco şi Ion Vascan. Ultimul a fost singurul participant în categoria de peste 105 de kilograme.
"E fericire mare când după atâta efort obţii ceva. Se consumă multă energie, iar munca zi de zi arată şi rezultatul", a spus halterofilul Ion Vascan.
Campioane naţionale la feminin au devenit în categoriile lor Ecaterina Cîlcic, Teodora Hîncu, Dorina Sireţanu, Ecaterina Tretiacova, Maria Scripceno şi Ecaterina Grabucea.
Campionatul Moldovei de haltere s-a desfăşurat timp de două zile la Școala Sportivă Specializată de Haltere a Rezervelor Olimpice din capitală.
Sportivii care au urcat pe podium au fost premiaţi cu medalii, diplome şi premii băneşti.
După încheierea competiţiei, premianţii au fost testaţi de reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidoping.
La Campionatul Moldovei de haltere au participat în total 60 de sportivi.
- Cei mai buni halterofili din ultima perioadă au ratat Campionatul Moldovei din acest an
- Evoluţie dezastruoasă pentru Moldova la Mondialui de Haltere. Cui aparţine cel mai bun rezultat
- Halterofilii moldoveni se pregătesc de Campionatul European. Lotul va fi reprezentat de patru sportivi
- Prima medalie pentru Moldova la Campionatul European de Haltere. Iurie Dudoglu a cucerit bronzul
- Moldova a obţinut BRONZUL la Campionatul European de haltere din Norvegia
- Scandal la Federaţia de Haltere din Moldova! Ceartă între antrenorii lui Dudoglo şi Cechir