Nuntă ca în Basarabia. Mai multe cupluri şi-au unit destinele la un târg de cadouri pentru îndrăgostiţi
Nuntă ca în Basarabia, de asta au avut parte iubiţii curajoşi, care şi-au unit destinele la un târg de cadouri pentru îndrăgostiţi. Deşi certificatul de căsătorie este valabil pentru o singură zi, însurăţeii au petrecut cu muzică tradiţională, colaci şi vin. Iar vizitatorii care nu au vrut să-şi joace nunta, au putut să cumpere cadouri handmade.
S-au pornit la târg în calitate de buni prieteni, iar, după nici jumătate de oră, au devenit soţ şi soţie. Este vorba despre Stela şi Ion, care astăzi şi-au jucat nunta.
"Am avut o presimţire. Ce fel de presimţire? Nu chiar bună. Nu ştiu ce să zic, dar sper că am ales un drum bun", a spus Ion Pleş Alexandru.
"Este un eveniment glumeţ, aş spune eu. Chiar şi nunta de azi. Iată eu azi sunt mireasă pentru o zi şi asta e o glumă, şi asta e frumos", a spus Stela Botez.
Iar cei mai puţin curajoşi, care nu au riscat să-şi surprindă partenerii cu o nuntă valabilă pentru o zi, au venit la târg pentru a cumpăra cadouri originale. La mare căutare au fost borcănaşele cu 100 de mesaje de dragoste.
Alţi oameni, care cred că un cadou trebuie să fie cât mai util, au putut cumpăra de la produse cosmetice, până la accesorii sau îmbrăcăminte.
Nu au lipsit nici dulciurile şi prăjiturile în formă de inimoare.
O altă inovaţie propusă de comercianţi sunt florile naturale, care nu se ofilesc niciodată.
Oamenii spun că pregătirile de Ziua Îndrăgostiţilor sunt în toi.
Târgul este la prima ediţie şi este dedicat Zilei Îndrăgostiţilor.
Actualitate
- Legendarul Bon Jovi, aşa cum nu l-ai mai văzut! Ce a făcut la o nuntă (VIDEO)
- Ce înseamnă fiecare an de căsnicie. De la nunta de hârtie la cea de diamant
- Circa 200 de oameni s-au intoxicat la o nuntă în Georgia
- "Kim Kardashian a Chinei", nuntă de 30 de milioane de euro. Ce rochie de mireasă a avut (FOTO)
- Nuntă transformată într-un COȘMAR! E tragic ce s-a întâmplat cu una dintre invitate (VIDEO)
- NUNTĂ transformată în TRAGEDIE. Mirii, dar şi mai mulţi invitaţi, morţi în urma unui GRAV ACCIDENT