Cel mai vechi robot umanoid din lume va fi expus la Muzeul Ştiinţelor din Londra
Retrospectiva "Robots" este găzduită, până la 3 septembrie, de Muzeul Ştiinţelor din Londra şi propune o trecere în revistă a cinci secole de robotică, notează go4it.ro.
Roboţii umanoizi au o vechime de 500 de ani – prima astfel de maşinărie a fost realizat în secolul al XVI-lea, de un ceasornicar, Juanelo Turriano, se pare că la comanda regelui Filip al II-lea al Spaniei. Robotul reprezintă un călugăr care păşeşte, îşi mişcă mâinile în care ţine un crucifix şi pare că se roagă în tăcere.
În total, în cadrul expoziţiei, vor fi expuşi 100 de roboţi.
Ciudăţenii şi minuni mecanice cu secole în urmă, roboţii au început să inspire oamenilor teama de a nu-şi pierde locul de muncă. În acest sens, candidatul socialist la alegerile prezidenţiale din Franţa (primul tur va avea loc pe 23 aprilie) Benoît Hamon propune introducerea unei taxe suplimentare pentru companiile care folosesc roboţi în procesul de producţie.
La "Robots" vor putea fi văzuţi la treabă şi trei roboţi colaborativi, care lucrează deja alături de oameni, dar şi roboţi care au "jucat" în filme celebre, precum T-800 din Terminator.