Ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leancă efectuează o vizită de lucru la Moscova
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă, se află astăzi la Moscova, într-o vizită de lucru, la invitația omologului său rus, Serghei Lavrov. Aceştia vor discuta despre problemele și obiectivele dialogului politic, economic, comercial dintre cele două state, dar şi despre conflictul transnistrean.
Reprezentantul oficial al MAE rus, Alexandr Nesterenko, a declarat într-un interviu agenţiei RIA Novosti, cu ocazia vizitei lui Leancă, la Moscova că Rusia, în calitate de garant şi mediator în procesul de reglementare transnistreană, îndeamnă Chişinăul şi Tiraspolul să respecte principiile stipulate în declaraţia comună semnată la 18 martie 2009.
Documentul, semnat de preşedintele rus Dmitri Medvedev, preşedintele moldovean Vladimir Voronin şi liderul transnistrean Igor Smirnov, prevede transformarea actualei misiuni de menţinere a păcii din Transnistria în una sub mandat OSCE. Dar numai după reglementarea definitivă a conflictului.