Moscova a testat un nou tip de rachetă, încălcând un tratat semnat cu Washingtonul
Moscova a desfăşurat un nou tip de rachetă de croazieră cu rază medie de acţiune, în pofida plângerilor oficialilor americani că încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), care le interzice Statelor Unite şi Rusiei să desfăşoare astfel de rachete la sol, a declarat marţi un înalt oficial din administraţia Trump, scrie Digi24.ro.
Rusia a desfăşurat în secret racheta terestră de croazieră SSC-8, pe care o dezvoltă şi testează de mai mulţi ani, a afirmat oficialul, confirmând un material apărut iniţial în New York Times.
Potrivit unor informaţii care circulă pe internet, rachetele cu rază medie de acţiune au fost desfăşurate în districtul militar central al ţării. "Analizăm informaţia", a precizat oficialul din administraţia Trump.
Rusia ar avea în prezent două batalioane de astfel de rachete, dintre care unul se află la poligonul Kapustin Yar, din sud-estul ţării, iar celălalt la o bază operaţională din altă regiune, au declarat oficiali americani citaţi sub acoperirea anonimatului de New York Times.
Ministerul rus al Apărării nu a comentat deocamdată informaţiile.
Departamentul american de Stat a conchis într-un raport din 2014 că “Federaţia Rusă îşi încalcă obligaţiile în baza Tratatului INF, de a nu deţine, produce sau testa în zbor o rachetă de croazieră terestră cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri sau să deţină sau producă lansatoare pentru astfel de rachete”.
După acuzaţii, Moscova a acuzat Washingtonul că desfăşoară “diplomaţie la megafon” şi a negat informaţii că ar fi încălcat acordul care a contribuit la încheierea Războiului Rece dintre cele două ţări.
Mai mult, Moscova susţine că Statele Unite au încălcat INF prin desfăşurarea de elemente ale scutului antirachetă în România.
- The Washington Post: Pakistan a testat cu succes o nouă rachetă balistică
- O rachetă balistică a fost lansată de pe o bază situată în apropiere de Teheran
- Alexander Ovecikin a marcat cel de-al 550-lea său gol în Liga Nord-Americană de hochei
- SUA: Coreea de Nord nu a testat o rachetă intercontinentală
- Consiliul de Securitate al ONU condamnă în unanimitate testul cu rachetă efectuat de Coreea de Nord
- India a plasat pe orbită 104 sateliți într-o singură lansare (VIDEO)