SOLDAT prins în flagrant în timp ce comercializa ilegal ARME şi MUNIŢII (FOTO/VIDEO)
Urmare a acţiunilor speciale de investigaţii, realizate de către ofiţerii de informaţii şi securitate, a fost documentată activitatea ilegală a unui bărbat originar din raionul Donduşeni, suspectat de comercializarea elementelor componente ale transporturilor blindate de luptă.
Operaţiunea a fost realizată cu suportul de specialitate al Procuraturii raionului Bălţi, Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI şi Inspectoratului de Poliţie Bălţi.
Astfel, în baza informaţiilor operative, valorificate de către SIS, s-a stabilit că, în cadrul unei Unităţi Militare a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI , un soldat în termen intenţiona să vândă, prin intermediul tatălui său, contra unei sume de 900 de lei, un dispozitiv optic de ochire de la blindata BTR de model ПП 61-АМ, care este destinat pentru supraveghere şi îndrumare a mitralierei asupra ţintei, cât şi pentru efectuarea cercetării asupra terenului de luptă, inclusiv pe timp de noapte.
Dispozitivul de ochire a fost identificat şi ridicat în cadrul percheziţiilor domiciliare, fiind remis spre expertizare organelor abilitate. Potrivit depoziţiilor suspectului, acesta a fost adus personal din Federaţia Rusă, cu scopul comercializării pe teritoriul Republicii Moldova.
De menţionat, că bărbatul a avut antecedente penale.
Acţiunile ilegale ale persoanei sunt examinate în baza prevederilor art. 290 Cod penal al R. Moldova. În cazul în care vinovăţia îi va fi demonstrată, riscă privaţiune de libertate de până la 3 ani.
- Obama a comutat pedeapsa fostului soldat, care a stat la baza scandalului WikiLeaks
- Depozit cu muniții, găsit pe teritoriul unei foste fabrici din estul Ucrainei
- Captură de droguri în Ucraina în valoare de mii de euro. Ce au descoperit polițiștii
- Aproape 2.000 de persoane au fost arestate în Turcia, fiind suspectate de legături cu grupări teroriste