Bucurie! Beneficiarii locuințelor sociale din raionul Soroca și-au primit cheile de la apartamente
Mai mulţi tineri specialiști angajați în sectorul bugetar, familii cu mulți copii și persoane cu nevoi speciale din raionul Soroca şi-au primit cheile de la locuinţele sociale.
La eveniment au participat prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca și reprezentanții autorităților publice locale.
Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip și-a exprimat susținerea Guvernului în identificarea soluțiilor de finanțare pentru alte astfel de proiecte, încurajând autoritățile locale să colaboreze cu cele centrale pentru a dezvolta proiecte cu adevărat importante pentru oameni și pentru comunitățile lor.
"Aceste apartamente înseamnă o șansă la o viață mai bună pentru tot atâtea familii de soroceni, inclusiv a unor familii tinere. Guvernul pe care am onoarea să-l conduc vrea să sprijine tinerii din țara noastră, să-i încurajeze să rămână aici și să-și întemeieze o familie. De asemenea, vrem să-i ajutăm pe toți cei care au o situație precară să aibă condiții de trai decente", a precizat prim-ministrul.
La rândul său, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca a vorbit despre costul și obiectivul proiectului, subliniind în ce localități se construiesc, în prezent, locuințe sociale.
"Costul total al proiectului din Soroca, a constituit circa 2,2 milioane de euro, din care 65 la sută au fost oferiți de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar alte 35% a constituit contribuția, inclusiv nefinanciară, a autorităților publice locale. Obiectivul este de a depăși eficient o veche provocare, asigurarea cu locuințe a tinerilor specialiști, a cetățenilor cu venituri mici, a persoanelor cu nevoi speciale. În ultimii doi ani, am reușit să construim locuințe sociale pentru concetățenii din raioanele Călărași, Briceni, Sîngerei, Hîncești, în total 171 de apartamente. În prezent, se efectuează lucrări de construcție pe șantierele din raioanele Nisporeni, Ialoveni, Leova, adică alte 280 de apartamente sociale. În primăvara acestui an vor demara construcțiile și în raioanele Fălești, Rezina și Glodeni", a precizat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, în discursul său.
Totodată, oficialul a precizat că până la sfîrșitul anului 2018, în total vor fi construite circa 700 de locuințe sociale.
Faza II de construcție a locuințelor sociale a demarat în Republica Moldova în anul 2012, în baza unui Acord de parteneriat, prin care Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a acceptat să ofere un împrumut țării noastre, în sumă totală de 20.4 mln euro pentru o perioadă de pînă la douăzeci de ani, cu o perioadă de grație de cinci ani.
De asemenea, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și-a exprimat disponibilitatea de a lansa negocierile referitor la inițierea fazei III a proiectului.
- VESTE BUNĂ! Zeci de familii defavorizate din raionul Rezina vor beneficia de locuinţe noi
- VESTE BUNĂ! Pensiile vor putea fi ridicate la orice oficiu poştal
- Guvernul a aprobat proiectul legii privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017
- Mai mulți bani pentru pensii în 2017. Cu cât se vor mări pensiile
- BCE va oferi 3,87 milioane de euro pentru construcția locuințelor sociale din Moldova
- Cum arată viaţa în cele mai mici apartamente din lume (FOTO)