Pavel Filip s-a întâlnit cu echipa Directoratului General "ECFIN" din cadrul Comisiei Europene
Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii Misiunii Directoratului General "ECFIN" din cadrul Comisiei Europene, aflată în vizită de documentare în Republica Moldova. Şeful Executivului a salutat prezenţa echipei "ECFIN" la Chişinău, care coincide cu vizita Misiunii FMI, calificând-o drept una extrem de importantă.
Cu această ocazie, premierul a exprimat gratitudine pentru decizia Comisiei Europene din 13 ianuarie 2017 de a propune asistență macrofinanciară ţării noastre în valoare de 100 de milioane euro, pentru perioada 2017-2018. Pavel Filip a spus că decizia respectivă este foarte importantă pentru Republica Moldova şi a exprimat determinarea fermă a Guvernului de a continua dialogul cu Directoratul General "ECFIN" din cadrul Comisiei Europene pentru a asigura alocarea la timp a asistenţei macrofinanciare.
În acelaşi timp, Pavel Filip a catalogat condițiile ce urmează a fi impuse de Uniunea Europeană și organismele financiare internaţionale drept un instrument de suport pentru Guvern, deoarece agenda de reforme este ambițioasă și deseori nepopulistă. Respectiv, necesitatea respectării unor condiții va ajuta Guvernul în asumarea răspunderii la toate nivelurile decizionale, precum și va facilita conștientizarea acestora la nivel de societate.
"Reformele sunt ambiţioase, dureroase, dar suntem determinaţi să le implementăm. Vom avea o comunicare cât se poate de bună pentru a explica necesitatea şi impactul acestor reforme, atât colegilor din Parlament, populaţiei, cât şi partenerilor de dezvoltare", a menţionat Pavel Filip.
Printre reformele prioritare premierul a evidenţiat reforma administraţiei publice centrale şi locale, reforma asistenţei medicale primare, a sănătăţii publice, spitalicească, a ocupării forţei de muncă, revederea sistemului de achiziţii publice şi a Codului muncii.
La rândul lor, reprezentanţii Misiunii Directoratului General "ECFIN" din cadrul Comisiei Europene au vorbit despre 5 sectoare-cheie în cave vor fi impuse condiții pentru realizarea reformelor, acestea fiind: sectorul financiar, guvernanța în sectorul public, domeniul energetic, anticorupţie, business şi climat investițional.
Asistența macrofinanciară este un instrument excepțional al UE de răspuns în caz de criză de care pot beneficia țările partenere din vecinătatea UE. Asistența macrofinanciară este menită să completeze Programul cu FMI, aprobat la 7 noiembrie 2016.
Actualitate
- Pavel Filip a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Sorin Grindeanu. Despre ce au discutat
- Premierul Pavel Filip l-a felicitat pe noul preşedinte al Parlamentului European, Antonio Tajani
- Reformele, prioritatea Guvernului Filip. Premierul susține că executivul nu se va lăsa atras în jocuri politice
- Pavel Filip: "Moldova va insista pe retragerea necondiţionată a trupelor ruse din stânga Nistrului"
- Pavel Filip: Moldova, dispusă să extindă cooperarea cu Ucraina în privința controlului comun la frontieră
- Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu prim-vicepreşedintele BERD. Subiectele abordate