GRAV ACCIDENT FEROVIAR în Belgia: Cel puţin un mort şi 25 de răniţi
Embed:
O persoană și-a pierdut viața și alte 25 au fost rănite, sâmbătă, în urma deraierii unui tren de pasageri în apropierea gării din orașul belgian Louvain, transmite Reuters, citează agerpres.ro.
Trenul, format din trei vagoane și care efectua cursa IC-3636, a ieșit de pe șine la scurt timp după ce părăsise gara din Louvain (25 de kilometri est de Bruxelles), în jurul orei locale 13:20 (12:20 GMT).
Potrivit primarului orașului Louvain, Louis Tobback, citat de cotidianele belgiene La Derniere Heure și Le Soir, persoana care a decedat nu se afla în tren. Dintre persoanele rănite, două sunt în stare gravă, iar celelalte 23 au suferit răni ușoare.