Croissantul, unul dintre cele mai cunoscute produse de patiserie din lume, are o istorie extrem de disputată, scrie destepti.ro.

În mod obişnuit, toată lumea atribuie croissantul tradiţiei patiseriei franceze, o "minunăţie" gastronomică, pufoasă, bine crescută, însoţind cafeaua sau ceaiul, umplut cu brânză, cu dulceaţă, ciocolată, cu crema de vanilie, consumându-se frecvent la micul dejun, alături de fructe proaspete.

Primele legende în legătură cu acest produs datează de pe vremea când turcii, în 1683, asediază Viena.

Se spune că un patiser, care lucra până târziu, într-una dintre nopţi, îi aude pe turcii care încercau să sape un tunel pe sub zidurile cetăţii atât de bine aparate, şi a alertat straja oraşului, care, în acest fel, s-a putut apară. Străjerii reuşesc săprăbuşească tunelul peste turci, eliminând pericolul şi salvând oraşul.

Patiserul, care a asistat la întreagă scenă, are genială idee de a coace, dintr-un foietaj, o prăjitură înformă simbolului turcilor asediatori – Semiluna, pentru că, în momentul în care concetăţenii lui vor muscă din această, să aibă senzaţia că muscă din duşmani.

Aceeaşi legendă circulăşi câţiva ani mai târziu, înlocuindu-se, însă, Viena cu Budapesta, că ţară de origine a croissantului. Cea mai cunoscută poveste, în ceea ce priveşte originea acestui produs de patiserie, rămâne, însă, bătălia de la zidurile Vienei.

În cinstea victoriei obţinute atunci, patiserii din Viena au păstrat tradiţia preparatului în formă de semiluna, pe care îl numesc "Kipfel", denumirea germană pentru semiluna, continuând să îl producă şi în anii care au urmat.

Majoritatea specialiştilor în gastronomie sunt de părere că, într-adevăr, istoria croissantului începe în Viena, în secolul al XVII-lea, după care produsul "migrează" în Franţa, în scurt timp.

O altă legendă extrem de cunoscută o are în prim plan pe Maria Antoneta, principesa de origine austriacă, măritată cu regele Franţei, Ludovic al XVI-lea.

Această este cea care, potrivit tradiţiei, introduce acest produs de patiserie în Franţa, insistând că bucătării regali să îi pregătească, după descrierile ei, croissantul care îi aducea aminte de ţinuturile natale şi de copilărie, Maria Antoaneta având, la vremea respectivă, doar 15 ani.

Mulţi pun la îndoială această legendă, din cauza faptului că produsul de patiserie, croissantul, presupune multă pricepere şi o cunoaştere exactă a ingredientelor şi a etapelor de preparare, încât nu putea fi descris cu lux de amănunte de către regina.

Mai mult, Maria Antoneta nu ar fi putut menţiona acest produs de patiserie, fără că toţi cronicarii de la curte să nu consemneze, în scrierile lor, această dorinţa a reginei.

Pe deasupra, într-o foarte lungă lista cu mâncărurile tradiţionale şi cu cele specifice acelor vremuri, nu există nici cea mai mică aluzie în legătură cu existenţa croissantului.

O altă legendă s-a ţesut în jurul ofiţerului austriac August Zâng, care înfiinţează o patiserie în Paris, pe stradă Richelieu, în jurul anului 1839.

Această patiserie cu specific vienez, inclusiv kipfel şi brioşe, devine extrem de populară, într-un timp scurt, inspirându-i şi pe patiserii de origine franceză.

De-a lungul timpului, kipfel a suferit diverse transformări, ajungând să fie astăzi cunoscut sub numele de croissant.

Astăzi, acest produs de patiserie a devenit un simbol arhicunoscut al culturii şi tradiţiilor gastronomice franceze, patiserii de la sfârşitul secolului al XIX-lea îmbunătăţind brioşele vieneze, cu aluat foietaj, dar păstrând formă de semiluna.

Chiar denumirea este franţuzească, “croissant” însemnând “corn” (semiluna), dar şi “corn” (aliment). Cuvântul are, de asemenea, legătură cu verbul “croitre” – “a creşte” (aluatul).

Potrivit maeştrilor-patiseri, există cel puţin cincizeci de parametri care trebuie respectaţi pentru a obţine un croissant adevărat: calitatea făinii, a untului, timpul de creştere a aluatului, fasonarea preparatului, temperatura cuptorului, durata coacerii etc.