Orașul Palmira a fost eliberat din nou de sub ocupația Statului Islamic
Orașul Palmira a fost eliberat din nou de sub ocupația Statului Islamic.
În ultimele trei luni, orașul antic a fost sub controlul jihadiștilor, însă armata siriană, ajutată de forțele aeriene ruse, au reușit să îndepărteze teroriștii.
Anterior, forţele guvernamentale siriene au reuşit să reintre în oraş, au eliberat citadela şi au preluat controlul asupra unui complex modern de palate din sud-vestul Palmirei, scrie libertatea.ro.
Jihadiştii Statului Islamic au capturat de două ori în ultimii şase ani oraşul Palmira, care găzduieşte o serie de ruine antice incluse în Patrimoniul Mondial al UNESCO.
De asemenea, militanţii au distrus mai multe monumente antice în timpul celor două ocupaţii – distrugerea fiind condamnată drept crimă de război de către Naţiunile Unite.
De-a lungul perioadei de ocupaţie, presa şi comunitatea internaţională au anunţat, printre altele, demolarea unui templu vechi de 2.000 de ani şi a arcului de triumf roman, ambele capodopere ale arhitecurii antice.
- Gruparea teroristă Statul Islamic a recucerit oraşul Palmira din Siria
- Primul peisaj urban inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO (VIDEO)
- Forţele aeriene franceze efectuează atacuri împotriva Statului Islamic în Siria
- Rezervația biosferei "Prutul de Jos" din raionul Cahul ar putea intra în patrimoniul UNESCO
- ISIS pregătește retragerea din Palmira și distruge monumentele arhitecturale din oraș
- OSDO: Statul Islamic se retrage dintr-o mare parte din orașul sirian Palmira