A urcat beat la volan, a accidentat un automobil şi a sărit și la bătaie. Aventurile unui bărbat din Capitală
A urcat beat la volan, iar după ce a accidentat un BMW a sărit și la bătaie. Vorbim despre un individ de 28 de ani care a ajuns pe mâna poliției în acest weekend.
Pentru a-l domoli pe bătăuşul aflat în stare avansată de ebrietate a fost nevoie de intervenția a trei echipaje mobile de reacționare operativă.
Era trecut de miezul nopții când bărbatul din imagini a ajuns pe mâna oamenilor legii. Totul a început în momentul în care acesta, aflându-se la volanul unui Mercedes, ar fi atins un automobil parcat într-o stație de pe strada Sarmizegetusa.
Văzând că lucrurile o i-au razna, tinerii au oprit un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare care tocmai trecea pe acolo și au povestit cele întâmplate.
Luat la întrebări de către reporterul emisiunii "Unitatea de Gardă" individul a declarat că a fost reținut fără motiv, chiar dacă a consumat băuturi alcoolice.
Conform legislației în vigoare, această infracţiune se pedepsește cu amendă în mărime de la 37.500 la 42.500 de lei, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la trei la cinci ani.
MAI MULTE DETALII AFLAŢI DIN REPORTAJUL EMISIUNEA "UNITATEA DE GARDĂ", PE CANAL 3.