Unde se trăiește cel mai bine? TOPUL celor mai bune țări din lume. Ce stat este în fruntea clasamentului
Unde se trăiește cel mai bine? Răspunsul ni-l dau jurnaliștii de la o instituție media din Statele Unite, care au făcut un top al celor mai bune țări din lume. Autorii studiului au analizat nivelul de trai, relațiile dintre oameni și birocrația din 80 de țări.
Topul este deschis de Elveția, una dintre cele mai bogate state din lume. Acolo, nivelul de trai este cel mai ridicat, datorită impozitelor mici. Majoritatea oamenilor locuiesc în orașe și sunt angajați în câmpul muncii.
Pe locul secund este Canada, a doua cea mai mare țară din lume.
Potrivit experților, acest stat este un exemplu din punct de vedere al diversității culturilor. Canada este bogată și în rezerve naturale, fiind a treia în lume după zăcămintele de petrol și unul din principalii exportatori de energie, produse alimentare și minerale.
Podiumul este completat de Marea Britanie. Potrivit experților, viața la Londra este un adevărat rai.
Orașul este un mare centru financiar mondial și una dintre destinațiile turistice preferate ale oamenilor din toată lumea. Regatul Unit este și în topul celor mai dezvoltate țări din punct de vedere tehnologic și istoric.
În clasamentul creat de instituția media din Statele Unite intră și țările vecine. Rusia s-a plasat pe locul 27, România, cu 31 de poziții mai jos, iar Ucraina a ajuns aproape la coada topului.
Potrivit experților, Rusia este una din cele mai puternice țări din lume, din punct de vedere economic, dar asta nu asigură și un nivel înalt de trai. Cel mai rău se trăiește în Serbia, Iran și Algeria.